Preşedintele Iohannis se va vaccina anti-COVID la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”

spot_img
Cele mai citite

Preşedintele Klaus Iohannis se va imuniza anti-COVID, vineri, la ora 10,00, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Marţi, şeful statului a anunţat că se va vaccina anti-COVID, public, pentru a marca începutul celei de a doua etape a campaniei de imunizare.
„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri”, preciza Iohannis. (AGERPRES)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

RAR anunță întreruperea temporară a serviciilor online, pe 31 octombrie 2026. Ce trebuie să știe șoferii

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că serviciile destinate publicului vor fi indisponibile sâmbătă, 31 octombrie 2026, în intervalul...

Știri pe același subiect