13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Raed Arafat: Nu înţeleg de ce scutim gravidele să poarte centura de siguranţă

Cele mai citite

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a vorbit marţi despre utilizarea centurilor de siguranţă şi a spus că nu înţelege de ce femeile însărcinate sunt scutite de la purtarea centurilor de siguranţă.

Centura de siguranţă este obligatorie pentru că salvează vieţi, nu pentru că doreşte cineva să deranjeze purtătorul acesteia, a declarat, marţi, şeful DSU, Raed Arafat, care a adăugat că nu înţelege de ce gravidelor li se permite prin lege să nu poarte centură.

Prezent la Conferinţa internaţională „Comportamentul uman în siguranţa rutieră 2022”, organizată de Subcomisia pentru siguranţă rutieră din cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, Raed Arafat a subliniat că activitatea DSU se axează foarte mult pe prevenţie.

„Cel mai bine e să prevenim accidentul. (…) DSU, de când s-a înfiinţat, a avut un rol major în integrarea serviciilor de intervenţie. Participăm în diferite acţiuni comune cu colegii de la poliţie, dar vreau să înţelegeţi că, atunci când am zis de două niveluri de prevenire, mai este un nivel – prevenirea decesului şi impactului şi invalidităţii la care se accidentează prin a avea un sistem de intervenţie de urgenţă adecvat. (…)

Vedem în toată societatea respingerea unor reguli şi bravură. De ce nu punem centură? Suntem mai deştepţi? (…) De ce scutim gravidele să poarte centură? (…) O gravidă care va lovi bordul maşinii cu siguranţă pierde sarcina. Faptul că am scutit gravidele este un lucru inexplicabil şi nu înţeleg de ce scutim gravidele de centură. (…) Să începem să arătăm că centura este obligatorie, pentru că salvează vieţi, nu să vrem să deranjăm purtătorul”, a afirmat şeful DSU.

Arafat a menţionat că numărul de accidente a crescut în ultimii ani. Astfel, dacă intervenţiile în accidente rutiere, la nivelul echipajelor SMURD, erau în 2018 de 17.837, în 2021 acestea s-au cifrat la 23.191, majoritatea intervenţiilor fiind comune cu echipajele de ambulanţă.

El a vorbit totodată despre un program european, aplicat prin IGSU, prin care 700 de conducători auto din serviciile de ambulanţă şi 2.400 de pompieri vor primi instruire pe conducere preventivă.

„Acesta este un prim proiect – să prevenim mai bine. În final, prevenirea rămâne mai ieftină, suntem obligaţi să ne pregătim şi pe intervenţie, dar preferabil e să nu ne folosim toate resursele. Pentru o victimă uneori noi deplasăm şi 30 de persoane. (…) Accidentul, în final, dacă e prevenit, e mult mai ieftin decât să intervenim la el”, a concluzionat Raed Arafat.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Copaci transplantați de pe o stradă din Sibiu. Artera a intrat în lucrări de modernizare

Lucrările de modernizare a străzii Marburg din cartierul Tineretului au început, anunță municipalitatea sibiană.Acestea includ relocarea rețelelor de utilități,...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect