9.1 C
Sibiu
marți, martie 5, 2024

România a primit peste 5.000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței

Cele mai citite

România a primit, joi, 5.060 de doze de vaccin împotriva variolei maimuţei, în baza unui contract de donaţie încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Comisia Europeană.

Potrivit unui comunicat remis presei de minister, dozele de vaccin vor fi direcţionate către spitalele de boli infecţioase din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constanţa pentru realizarea imunizării la persoanele eligibile.

De asemenea, aceste spitale pot transfera vaccinul, cu titlu gratuit, către alte unităţi sanitare judeţene sau de boli infecţioase, la solicitarea acestora, atunci când situaţia o impune.

„Persoanele vizate de vaccinarea post-expunere sunt contacţii direcţi ai cazurilor de infectare. Este recomandat ca vaccinarea să fie realizată cât mai curând după momentul expunerii: între 4 şi 14 zile. Pentru finalizarea imunizării de bază este necesară o a doua doză de vaccin la un interval de 28 zile”, precizează ministerul.

În cazul în care prima doză nu se administrează în intervalul cuprins între 4 şi 14 zile, e posibil ca vaccinul să nu prevină boala, însă severitatea simptomelor e mult redusă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect