16.3 C
Sibiu
sâmbătă, august 13, 2022

România a raportat din nou peste 6.000 de cazuri COVID-19. Vestea bună este că numărul rămâne staționar

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Numărul cazurilor de persoane infectate cu virusul SARS_COV-2 a fost, în ultima zi, la fel de ridicat ca în zilele anterioare, cu peste 6.000 de teste pozitive. Din fericire, chiar dacă a crescut, în ultimele 3 zile nivelul a rămas la aproxiamtiv 6.100 de cazuri, ceea ce ar putea însemna că vorbim despre o staționare ce ar putea fi urmată de o scădere. Nici numărul de decese nu a mai crescut, fiind raportate 90 de decese.

În Sibiu au fost depistate 91 de persoane infectate, în spitale numărul pacienților COVID fiind de 295. O singură persoană a decedat în ultimele 24 de ore.
Potrivit autorităților, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În secțiile ATI se află internate 1286 de persoane, un număr foarte mare, care se apropie de recordul din 11 decembrie, de 1299 pacienți în stare gravă.
Până astăzi, 21.877 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 17.03.2021 (10:00) – 18.03.2021 (10:00) au fost raportate 90 de decese (42 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.
83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.478. Dintre acestea, 1.286 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.417.364 de teste RT-PCR și 474.239 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.564 de teste RT-PCR (17.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.586 la cerere) și 10.821 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 58.387 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.290 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.352 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 85 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.832 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 587 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 17 martie, 4.598 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 815.470 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Consiliul Concurenței a anunțat scăderi de prețuri la benzină și motorină

Preţurile carburanţilor practicate de marile lanţuri de benzinării au scăzut comparativ cu finele lunii iunie, cu 58 de bani/litru...
spot_img

Știri pe același subiect