-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

România se află într-o tendință clară de scădere a cazurilor de COVID-19

Cele mai citite

Statisticile privind numărul de persoane infectate din ultimele zile arată fără dubiu că România este pe un trend descrescător, unul ușor, dar indiscutabil. Ultimele două zile au menținut tendințele din săptămâna care se încheie.

Autoritățile au anunțat astăzi, 4 aprilie, un număr de 4.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19). Valoarea este sub cea înregistrată sâmbăta anterioară, când erau anunțate 4.439 teste pozitive. Este a cincea zi consecutivă în care numărul de teste noi este mai mic decât cel din ziua corespunzătoare a săptămânii anterioare. Ieri, 3 aprilie, au fost anunțate 5.498 cazuri noi, ceea ce reprezintă o scădere față de valoarea anunțată cu o săptămână înainte: 5.869 vineri, 27 martie.

Săptămâna 15 – 21 martie a fost vârful pentru acest an, cu 39.500 de cazuri noi depistate prin teste PCR sau antigen. În săptămâna următoare, 22 – 28 martie, s-a înregistrat deja o scădere cu aproximativ 2.000 de cazuri, iar în săptămâna care se încheie astăzi (mâine vor fi anunțate cifrele pentru ziua de duminică) este de așteptat o nouă scădere. Asta înseamnă că valul al treilea ar putea să intre deja în zona de declin, o tendință susținută și de numărul tot mai mare de vaccinări. La fel de bine însă este posibil să fie doar o scădere de moment, care să revină pe creștere ca urmare a unor noi focare.

În Sibiu, astăzi au fost anunțate 122 de cazuri noi, ceea ce aduce din nou un nivel ridicat de cazuri noi. Mai exact, pare că județul Sibiu este încă pe tendința de creștere și nu și-a atins încă vârful valului al treilea. Ieri, numărul anunțat al testelor pozitive a fost de 117 cazuri.

În această dimineață, în spitalele COVID-19 din județ erau internate 342 de persoane, din care în ATI sunt 36 de adulți și 2 minori. Numărul este în scădere în ultimele zile, după că vârful a fost de 40 de adulți și 2 minori. Până acum, în județ au decedat 842 de persoane bolnave de COVID-19, după ce ieri a mai fost înregistrat un deces.

DECESE COVID ROMÂNIA

În intervalul 03.04.2021 (10:00) – 04.04.2021 (10:00) au fost raportate 97 de decese (44 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș,  Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

87 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Până astăzi, 24.070 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.714. Dintre acestea, 1.456 sunt internate la ATI. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.423 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect