7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

11 decese cauzate de Covid, la Sibiu. Cea mai tânără pacientă avea 37 de ani

Cele mai citite

11 persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19, la Sibiu, în ultimele 24 de ore, iar cea mai tânără pacientă avea 37 de ani, se arată în raportul Prefecturii. De asemenea, 203 persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 14559 de persoane (dintre care 14005 adulți și 554 copii). Până la data curentă au fost vindecate 8741 de persoane, iar 447 persoane au decedat (11 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 375 de persoane, dintre care pe ATI 34 adulți și 2 minori”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Potrivit acesteia, în ultimele 24 de ore au decedat, din cauza Covid-19, cinci femei cu vârste cuprinse între 37 și 84 de ani, precum și șase bărbați cu vârste între 61 și 89 de ani.
Totodată, cele 203 persoane confirmate în ultima zi fac parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani 30 persoane; 19 – 29 de ani 20 persoane; 30 – 39 de ani 27 persoane; 40 – 49 de ani 41 persoane; 50 – 59 de ani 41 persoane; 60 – 69 de ani 22 persoane; 70 – 79 de ani 17 persoane; 90 – 99 de ani 5 persoane.

De asemenea, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1409 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1567 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 69 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 28 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 110 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect