12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Simpozion la  165 ani de existență a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin”

Cele mai citite

Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Augustin”, în parteneriat cu Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Medicină, cu sprijinul Fundației Dr. Carol Davila și al Colegiului Medicilor din Sibiu, a organizat, în perioada 10 – 12 octombrie, Simpozionul aniversar al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin – 165 ani de existență”, cu tematica „Medicina la granița dintre specialități. Clasic și modern”.

Comandanți și reprezentanți ai unor spitale militare din țară au ajuns la Sibiu

Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga” din municipiu și în Sala de Conferințe „General Palada” a spitalului, fiind structurat pe următoarele secțiuni: specialități medicale, specialități chirurgicale, medicină dentară, medicină de laborator/radiologie, medicină militară/operațională, comunicări ale studenților, prelegeri și comunicări asistenți medicali, postere.

Acţiunea s-a adresat tuturor acestor specialităţi, acordându-se puncte EMC prin Colegiul Medicilor Sibiu și O.A.M.G.M.A.M.R. Sibiu. Evenimentul științific a adus împreună medici, asistenți medicali, studenți și reprezentanți de seamă în domeniul medical. Au luat parte, pe lângă cadrele medicale înscrise pentru prezentarea lucrărilor ştiinţifice (Sibiu, Cluj, Mureș, Timiş), comandanți și reprezentanți ai unor spitale militare din țară, precum și cadre didactice.

Publicitate

Simpozionul a adus în prim plan informaţii ştiinţifice şi experienţe de succes din medicină, prin prezentarea de lucrări științifice la nivel înalt. Au fost trei zile pline, tipice unei activităţi de prestigiu, organizată şi desfăşurată la nivel academic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
Ultimele știri

FOTO – De la jucării la inteligență artificială: grădinițele din Mediaș intră în era digitală

Două grădinițe din Mediaș fac un salt spectaculos spre educația viitorului, după o amplă investiție din fonduri europene care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect