3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Spitalul Județean ar putea face teste COVID-19 la cerere. Unde se pot testa sibienii dacă vor să plece în Grecia

Cele mai citite

Grecia a suspendat intrările turiștilor din România, pentru moment, apoi vor condiționa accesul acestora la frontieră de existența unui test COVID-19. Din acest motiv, Guvernul României a publicat lista centrelor de testare din România, însă nu este încă foarte clar cât de ușor este să faci teste PCR la cerere, cât costă un test și care sunt centrele disponibile pentru astfel de teste.

Sibienii care plănuiesc să meargă în concediu în Grecia vor trebui să se testeze obligatoriu de Covid. Autoritățile elene au decis că, de miercuri, 15 iulie, intrarea turiștilor pe teritoriul țării se va face doar cu dovada unui test Covid-19 negativ. Pentru a se alinia noilor dispoziții ale grecilor, sibienii vor trebui să se îndrepte către centrele care fac teste la cerere și vor plăti 280 de lei de persoană pentru un astfel de test. La Sibiu, singurul laborator public, acreditat de Ministerul Sănătății, care face teste la cerere în momentul de față este în cadrul Spitalului de Pediatrie.
Ministerul Sănătății a publicat lista centrelor de testare din țară, venind în sprijinul cetățenilor care doresc să călătorească în Grecia și care, începând cu 15 iulie, trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene. În Sibiu există două laboratoare de testare acreditate de MS și deocamdată doar unul efectuează astfel de teste la cerere.
„În județul Sibiu au fost acreditate de către Ministerul Sănătății în vederea efectuării testelor pentru Covid-19 laboratoarele Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, motiv pentru care se află publicate pe lista centrelor de testare avizate. Dintre acestea, efectuează la momentul de față teste la cerere Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, iar în cadrul laboratorului SCJU Sibiu se va recalcula în cursul acestei săptămâni capacitatea de testare pentru SARS-CoV-2, având în vedere contextul epidemic actual, urmând a se informa public populația referitor la posibilitatea efectuării testelor la cerere”, a declarat Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu. De asemenea, în municipiul Sibiu există și laboratoare private care recoltează probe la cerere, fiind prelucrate în centrele acreditate de către Ministerul Sănătății aflate în alte județe, mai spun cei de la DSP.

Cât costă și cum te poți testa pentru Covid-19 la cerere

În contextul noilor reguli impuse de autoritățile din Grecia, sibienii se grăbesc să își facă teste pentru a putea pleca la mare, fapt care a dus la o creștere a programărilor la Spitalul de Pediatrie. Programările se fac telefonic, numărul acestora crescând considerabil în ultimele zile, după cum ne-au transmis reprezentanții spitalului.
„Testele la cerere se realizează pe baza programării telefonice la Spitalul de Pediatrie în limita a 20 de programări zilnic. Săptămâna trecută s-au realizat 70 de teste la cerere, iar actualmente cererea a crescut foarte mult, existând programări până în data de 27 iulie. Prețul unui test este 280 de lei, iar rezultatele testelor sunt disponibile în 48 de ore”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie, medicul Ioana Mătăcuţă.

ACTUALIZARE: 

Și Spitalul Județean Sibiu a anunțat că este gata să facă teste la cerere, însă cu o limită de teste pe zi. Mai multe detalii aici: Spitalul Județean va începe testarea contra cost, la cerere

Cum încearcă agențiile de turism să atragă clienți

Noile reguli înseamnă și mai mulți bani scoși din buzunar pentru o vacanță în Grecia, fapt care pe unii i-ar putea convinge să-și amâne concediile plănuite vara aceasta. Agențiile de turism vor avea și ele de suferit de pe urma acestor măsuri, așa că se văd nevoite să improvizeze și să vină în sprijinul clienților. Una dintre ele s-a oferit chiar să le plătească testele Covid clienţilor care-şi cumpără sejururi în Grecia începând cu data de 15 iulie, prin intermediul unui voucher de 75 de euro, echivalentul prețului unui test.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Călin Georgescu: Nu sunt extremist, nu sunt fascist, sunt un român care își iubește țara

Candidatul independent Călin Georgescu a afirmat, luni, că nu este extremist, aşa cum este "acuzat", ci este doar "un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect