11.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Un copil de 5 ani a fost operat în premieră la Sibiu de o tumoră la gât/ Vezi foto

Cele mai citite

Un băiețel de 5 ani și jumătate, diagnosticat cu tumoră, a fost operat cu succes duminică, la Sibiu. Operația a fost o premieră pentru Spitalul Clinic Județean Sibiu, echipa de medici fiind formată din doctori specialiști în chirurgie maxilo-facială din Sibiu, Alba și Cluj. Tumora avea dimensiuni mari – 8,6,3 cm, având o formă ovală-  iar cel mai mare risc pe care l-a presupus operația a fost pareza nervului facial. 

 Tumora a apărut în luna septembrie, inițial sub forma unui nodul situat în zona din fața urechii, apoi acesta a început să crească, a coborât spre gât și a crescut foarte rapid, în decursul a câtorva luni ajungând la 8 centimetri. În această fază, tumora ajunsese să fie dureroasă, din cauză că presa foarte mult pachetele nervoase de pe gât, iar copilul ar fi  putut ajunge în imposibilitatea de a mai respira. 

Publicitate

„Operaţia era din start cu risc, fiind vorba de o tumoră mare, ce cuprindea regiunea facială, în faţa urechii, adică regiunea parotidiană, şi cobora pe gât, laturo-cervical. Fiind o zonă de risc al pachetului  vasculo-nervos al gâtului, fiind o zonă de risc în principal al nervului facial, întreaga operaţie ne-a preocupat acest nerv facial. El este conservat. Noi considerăm că intervenţia este o mare reuşită, rezultatele certe le vom avea peste două săptămâni. Copilul este bine în acest moment. Tot ce am făcut noi astăzi, reprezintă etică. Etică şi deontologie. În  Cluj, cel mai tânăr pacient pe care noi îl ştim a fost undeva la 9-10 ani. Nu ştiu dacă cineva a avut un copil mai mic, ceea ce face din acest caz o premieră”, a explicat Conf. Univ. Dr. Mihaela Cernușcă – Miţariu,  medicul curant al copilului, la ieșirea din operație.

Andrei Zună, copilașul supus intervenției chirurgicale, a fost consiliat psihologic, împreună cu mama sa, pe parcursul întregii săptămâni ce a precedat operația. În salonul său au fost aduși alți copii, campioni la diverse sporturi și discipline, care i-au adus mici cadouri. În consecință, în ziua operației, băiețelul a cântat, a spus poezii, a vorbit mereu cu medicii și chiar i-a mărturisit surioarei sale că dorește să devină doctor când va fi mare.

„Am avut toată încrederea în doamna doctor, am fost la mai multe spitale și unde am simțit încredere acolo am rămas – i-a apărut o umflătură acolo, am fost la spital, doamna doctor ne-a spus ce este, am vorbit cu dânsa și când a fost momentul să îl operăm am ajuns la Sibiu. La ATI am început să cântăm, să spunem poezii, să dezvăluim că vrem să ne facem doctor.”, a declarat Izabela Zună, mama lui Andrei.

Deocamdată, încă nu se știe ce tip de tumoră era, fiind așteptate rezultatele analizelor. Totuși, potrivit medicilor, din primele investigații ar părea că este vorba despre o tumoră de tip benign, așadar necancerigenă. 

„Acum vrem să vedem exact ce tumoră este, faza chirurgicală presupune primul pas, este o extirpare reducțională a formațiunii tumorale. În funcţie de examenul histopatologic se vede mai departe dacă ne vom orienta spre extirparea în totalitate, care este o intervenţie de mai mare amploare sau dacă, în anumite aspecte histopatologice, acolo poate exista odată cu creşterea în vârstă, remiterea acestor formaţiuni”, a explicat dr. Dan Chisnoiu, medicul venit de la Alba Iulia special pentru această operație. 

Practic, copiii se nasc cu aceste tumori, acestea rămânând latente până la un anumit moment, după care pot crește foarte rapid în dimensiuni, provocând tot felul de complicații pentru celelalte organe din jur.

„Există astfel de patologie și la copiii nou-născuți sau în primii ani de viață, evoluția lor însă este agresivă,  creșterea, diformitatea feței, compresiunea pe vasele mari ale gâtului, pe nervii faciali, duc la complicații și la riscuri, astfel încât operația trebuie făcută după toate datele paraclinice. Complicațiile care pot surveni după chirurgia pediatrică – paralizia nervului facial, disfuncționalitățile nervului facial sunt destul de frecvente și asta e grija chirugului. Cauzele sunt de regulă resturi embrionare care rămân încă din timpul sarcinii, e greu de făcut o predicție, dar părinții sunt primii care sesizează asimetria regiunii respective și atunci trebuie să ceară ajutor. Operația a fost o reușită, tumora a putut fi extirpată în limite de siguranță.”,  Simion Bran, chirurg maxilo-facial, Centrul Medical Cluj.

Cât privește riscurile pe care le presupune neextirparea prin operație a unei astfel de tumori, acestea înseamnă „infecții repetate, disfuncții respiratorii, neurologice, insuficiență circulatorie a creierului, întrucât vasele mari vor fi comprimate sever; problemele vin din compresiunea pe care tumorile o fac pe vasele mari și nervii faciali ai gâtului”, a mai explicat chirurgul clujean.  

 Intervenţia a fost realizată în cadrul Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Implantologie şi Medicină Dentară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, din echipa medicală făcând parte  Conf. Univ. Dr. Mihaela Cernuşcă – Miţariu, medic primar chirurgie OMF şi medic şef compartiment OMF SCJU Sibiu, Conf. Univ. Dr. Bran Simion din Cluj, Medic primar chirurgie OMF. Dr. Chisnoiu Dan – Specialist chirurgie OMF, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. 

Echipa din Sibiu i-a inclus, de asemenea, pe Dr. Mihai Sava, medic primar, şef secţie ATI, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Dr. Dudaş Ionel, medic primar în cadrul ATI SCJU Sibiu, precum şi numeroşi rezidenţi, doctoranzi, studenţi şi asistenţi medicali. 

spot_img
Ultimele știri

Lege fără precedent: dacă ești născut după 2008, nu vei cumpăra NICIODATĂ țigări

Copiii care nu vor împlini 18 ani până la 1 ianuarie 2027 nu vor putea cumpăra niciodată țigări sau...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect