12.2 C
Sibiu
luni, martie 4, 2024

Un nou caz de gripă, confirmat cu laboratorul la Sibiu

Cele mai citite

Direcția de Sănătate Publică Sibiu anunță că Laboratorul Cantacuzino din București a confirmat prezența virusului gripal pentru încă o probă prelevată de la pacienți sibieni. Numărul cazurilor de gripă confirmate cu laboratorul a ajuns astfel la 12. Ultima victimă a virusului gripal este o femeie în vârstă de 45 de ani din municipiul Sibiu.
” A fost confirmat virusul gripal AH1 pandemic 09 la o femeie în vârstă de 45 de ani din municipiul Sibiu. Pacienta nu fusese vaccinată împotriva gripei.”, spune Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Femeia a fost internată în spital, a primit tratamentul specific, iar la momentul de față este în afara oricărui pericol. Pentru această perioadă evoluția virusului gripal este caracterizată ca fiind sporadică. Medicii speră ca sezonul gripal să se încheie în curând.
De la începutul anului și până în prezent au fost confirmate 7 cazuri de îmbolnăvire cu virus gripal pandemic de tip 2009. 3 dintre acestea au fost din păcate soldate cu deces. Restul confirmărilor, până la 12, sunt pentru tulpini de virus simplu, sezonier de tipul AH1 sau AH3.
Pentru a preveni îmbolnavirea de gripă se recomandă evitarea zonelor aglomerate, purtarea măștii atunci când se iese din casă și păstrarea unei igiene riguroase mai ales când este vorba despre curățarea mâinilor.
 
 
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect