-2.6 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Un vaccin Pfizer care țintește sub-variantele Omicron ar putea fi aprobat în toamnă

Cele mai citite

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat miercuri că vizează aprobarea în toamnă a unui vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech care ţinteşte două sub-variante ale tulpinii Omicron cu răspândire rapidă, informează AFP.

Sub-variantele Omicron BA.4 şi BA.5 alimentează o creştere a cazurilor de COVID-19 în Europa şi Statele Unite, ceea ce a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să declare luna trecută că pandemia este ”este departe de a se fi terminat”.

Autoritatea de reglementare europeană a declarat că a lansat luni o examinare a unei versiuni adaptate a serului anti-COVID-19 de la Pfizer, care ţinteşte aceste două sub-variante mai transmisibile comparativ cu tulpinile anterioare.

„EMA se aşteaptă să primească o cerere pentru vaccinul adaptat BA.4/5 dezvoltat de Pfizer/BioNTech, care va fi evaluată pentru o potenţială aprobare rapidă la toamnă”, a declarat un purtător de cuvânt al EMA într-un e-mail, notează AFP.

Aceasta ar trebui să vină „la puţin timp după” aprobarea aşteptată a altor două vaccinuri adaptate de Pfizer şi rivala sa Moderna, care ţintesc tulpina originală de COVID-19 şi sub-varianta anterioară BA.1 a Omicron, a precizat purtătorul de cuvânt.

Pfizer şi Moderna au depus cereri separate de aprobare pentru aceste vaccinuri la 22 iulie, potrivit purtătorului de cuvânt. EMA a declarat anterior că primele seruri care vizează Omicron ar putea fi aprobate încă din septembrie. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

România are printre cele mai ieftine ouă din UE, la poarta fermei

România are printre cele mai mici preţuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect