Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că durata carantinei şi a izolării pentru persoanele bolnave de COVID va fi redusă la 10 zile, la fel ca în multe ţări din UE.
„Vom rezolva în aceste zile durata carantinei şi a izolării. Va fi şi în România doar de 10 zile, la fel cum este în marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană”, a afirmat Rafila, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a îndemnat la vaccinare, în contextul viitorului val al pandemiei generat de tulpina Omicron.
„Dacă v-aţi vaccinat cu schema iniţială, faceţi-vă şi boosterul, pentru că este important în această conjunctură a tulpinii Omicron şi nu pentru călătorii sau pentru a intra la mall. Iar cei care nu sunteţi, vaccinaţi-vă, din nou în conjunctura tulpinii Omicron, nu neapărat pentru a intra la mall. Vaccinarea este o măsură de prevenire a unei forme severe de îmbolnăvire care apare mult mai frecvent la persoanele vârstnice sau cu boli cronice, dar apare şi la tineri. Mulţi dintre noi poate avem o boală cronică şi nici măcar nu cunoaştem acest lucru. Vaccinaţi-vă ca să nu faceţi forme severe”, a spus Pistol.
Ea a explicat că celelalte state ale UE îşi pot permite reducerea perioadei carantinei şi mai mult de 10 zile pentru că au un grad mare de vaccinare a populaţiei.
„Ei pot reduce şi mai mult perioada de izolare pentru că transmisibilitatea la o persoană vaccinată este mult mai redusă decât la una nevaccinată. (…) La noi problema este numărul mare de persoane nevaccinate şi aşteptările nu sunt tocmai optimiste”, a adăugat Pistol. (AGERPRES)