Ministerul Sănătăţii lucrează la o lege a vaccinării având ca model legislaţia din mai multe ţări europene, potrivit Mediafax. Această inițiativă vine în urma scăderii drastice a vaccinărilor în ultimii ani, cu precădere la bebeluși. Din aceste cauze, boli foarte grave precum poliomelita, difteria sau tetanosul pot reveni în rândul oamenilor. „Avem un draft al legii vaccinării, lucrăm la acest document, care va reglementa situația imunizărilor în România. Am luat această decizie întrucât există o campanie foarte agresivă antivaccinare, a scăzut mult numărul doritorilor și a crescut opoziția părinților. În acest context, există riscul reapariției unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat și Organizația Mondială a Sănătății. Să nu uităm că poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării”, a spus Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății. Acesta a mai precizat că pentru elaborarea acestei legi specialiştii se vor inspira din legislaţia în vigoare din Franţa, Germania şi Polonia. „Dorim reglementarea situaţiei vaccinării, ne inspirăm după legislaţia care este în vigoare în Franţa, Germania şi Polonia, întrucât ne apropiem de pragul de vaccinare de 80%, sub care nu putem scădea, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”. Conform datelor obținute de agenția de presă menționată, acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării. De aemenea, România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin. Printre motivele nevaccinării corespunzătoare cu vârsta se numără neprezentarea, contraindicaţiile medicale, urmate de disfuncţionalităţi în furnizarea vaccinului.
Reducerea vaccinării împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a dus, în ultimii ani, la două epidemii de rujeolă şi una de rubeolă, România pierzându-şi statutul de ţară care avea tentativa de eliminare a rujeolei de pe teritoriul ei, fapt demonstrat de Adriana Pistol, director al CNSCBT.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri, pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită, atrăgând atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei de epidemii. La aceste vaccinuri s-ar putea adăuga cele pentru meningococ, pneumnococ, Haemophilus influenzae, Human Papilloma Virus (HPV), hepatită B şi tuberculoză, în funcţie de posibilităţile ţării respective şi de realităţile din teren.
Ministerul informeză că proiectul de lege va fi supus opiniei publice și va fi conceput pe informarea părinților și conștientizarea necesității vaccinării. De asemenea, în proiect nu vor fi impune sancțiuni cu închisoarea pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor.
Numărul vaccinărilor ROR, în Sibiu, s-a redus la jumătate
În Sibiu, conform datelor obșinute de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), în mare parte vaccinările, care sunt mai puține în 2014, față de 2013 au ca motiv decalarea datei de vaccinare. Printre acestea se numără vaccinul diftero-tetanic (dT) (4820 de vaccinuri în 2013 și doar 190, în anul 2014). Vaccinul a venit abia la sfârșitul anului 2014 și mare parte dintre vaccinați au fost înregistrați în 2015. Singurul vaccin al cărui număr de vaccinări a scăzut în 2014, din refuzul părinților de a vaccina copii este cel rujeolic – rubeolic – oreon (ROR). În cazul acestuia, în anul 2013 au fost 6118, iar în 2014 a scăzut aproape la jumătate numărul de vaccinări fiind de 3731.




