Vaccinarea copiilor: ONU avertizează asupra riscului unei ”catastrofe absolute”

Cele mai citite

ONU a avertizat joi asupra riscului unei ”catastrofe absolute” dacă nu se recuperează întârzierea periculoasă a vaccinării copiilor din cauza pandemiei de COVID-19 şi dacă restricţiile sanitare sunt ridicate prea repede, relatează AFP.

”În 2021, avem potenţialul să se producă o catastrofă absolută”, a avertizat la Geneva dr. Kate O’Brien, directoare a departamentului pentru vaccinare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Pandemia a determinat ca resursele şi personalul să fie redirecţionate spre lupta împotriva Covid, iar multe servicii medicale au fost închise sau a fost redus programul. Oamenii au fost, de asemenea, reticenţi să se mai deplaseze de teama de a nu se infecta, chiar şi atunci când măsurile de izolare nu le interziceau acest lucru.

Copiii neprotejaţi şi o ridicare prea rapidă a restricţiilor sanitare împotriva Covid – care, de asemenea, au protejat parţial de anumite boli la copii – îşi arată deja efectele, un exemplu fiind apariţia unor focare de rujeolă în Pakistan, a subliniat oficialul OMS.

Aceşti doi factori combinaţi sunt ”catastrofa absolută împotriva căreia tragem acum un semnal de alarmă pentru că trebuie să acţionăm imediat pentru a-i proteja pe aceşti copii”, a insistat ea. (AGERPRES)

spot_img
Ultimele știri

Traficant de droguri de mare risc, ridicat de polițiștii sibieni și dus direct după gratii

Traficant de droguri de mare risc din Buzd, capturat de polițiștii sibieni. Va petrece 3 ani și jumătate după...

Știri pe același subiect