7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Valeriu Gheorghiţă: Vaccinându-ne suntem în siguranţă în faţa variantei Delta

Cele mai citite

Vaccinul anti-COVID oferă protecţie şi în faţa variantei Delta, iar fără a creşte rata vaccinării va fi foarte greu să se evite mai târziu o creştere a numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, a declarat miercuri seara preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.

„Vaccinarea scade transmiterea prin faptul că reduce riscul de infecţie asimptomatică cu 50% până la 70%, chiar în cazul în care o persoană vaccinată este totuşi testată pozitiv avem date cât se poate de clare care arată că după cel puţin o doză de vaccin se reduce transmiterea cu circa 30% până la 50% . Deci, fiind testat pozitiv şi vaccinat după prima doză avem acest risc cu circa 50% mai redus să transmitem infecţia celor cu care intrăm în contact. (…) Este cât se poate de clar că fără a creşte rata vaccinării, fără a creşte numărul de persoane vaccinate va fi foarte greu să evităm mai târziu o creştere a numărului de cazuri. (….)

Vaccinându-ne suntem în siguranţă în faţa acestei variante Delta. (…) O persoană testată pozitiv, un bolnav care este infectat cu această tulpină Delta poate să genereze încă 6-7 cazuri secundare. Asta înseamnă o rată de atac foarte crescută a bolii în rândul populaţiei şi mai ales în rândul populaţiei nevaccinate”, a afirmat medicul militar, la Digi 24.

Potrivit acestuia, în prezent nu se pune problema administrării unei a treia doze de vaccin.

„La acest moment nu se pune problema de o a treia doză din lipsa datelor şi pentru faptul că până la acest moment vaccinurile şi-au menţinut beneficiile, îşi menţin protecţia oferită. Chiar dacă pentru varianta Delta protecţia este uşor mai scăzută pentru infecţia asimptomatică şi forme uşoare, ea se menţine pentru forme moderat-severe, critice, grave, care ajung la spital”, a arătat reprezentantul CNCAV.

El a afirmat că în prezent în România varianta dominantă a virusului este cea britanică, însă datele arată la acest moment faptul că sunt multe ţări în care tulpina Delta a devenit dominantă.

„La acest moment tulpina dominantă în România este tulpina Alpha – tulpină britanică. Este categoric în toată Europa, în 84% din secvenţierile efectuate rezultatul este tulpina Alpha britanică. Datele arată la acest moment faptul că sunt multe ţări în care tulpina Delta devenit dominantă”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

El a amintit că la nivel mondial au fost administrate peste 3,2 miliarde de doze de vaccin.

„Sunt peste 3,2 miliarde de doze de vaccin administrate, totuşi ţările în curs de dezvoltare au până la 1% populaţie vaccinată”, a mai spus preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect