Vitamina D este un nutrient esențial pentru metabolizarea calciului și a fosforului în organism, fiind în acest sens importantă pentru sănătatea sistemului osos și muscular. Se sintetizează la nivelul pielii prin expunerea directă la razele soarelui, aceasta fiind principala sursă pentru majoritatea oamenilor.
De ce suplimentăm?
Suplimentarea este esențială când razele ce conțin radiații UVB sunt insuficiente (de exemplu în lunile de iarnă) sau restricționate (din cauză expunerii reduse, ca la copiii înfofoliți sau care petrec prea puțin timp afară). Așadar, recomandările actuale pentru suplimentarea cu vitamina D sunt în principal pentru sănătatea oaselor, dar s-a observat că aceasta are și alte beneficii asupra sănătății, scăzând riscul de cancer, boli cardiovasculare, boli infecțioase sau autoimune.
Chiar dacă unii specialiști în nutriție spun că simpla ingerare a unor alimente sau suplimente nu este neapărat suficientă pentru a corecta o carență în organism, în cazul vitaminei D suplimentarea pare a fi necesară, mai ales în cazul copiilor. Ca orice alt nutrient pe care dorim să îl aducem în corp în scop terapeutic sau profilactic, vitamina D trebuie absorbită în sânge și apoi metabolizată, adică asimilată și utilizată de celule.
Vitamina D este un hormon, dar se găsește și în alimente
Conform SACN (The Scientific Advisory Committee on Nutrition) din Marea Britanie, vitamina D se obține la nivel cutanat, fiind așadar un hormon, și din hrană sau suplimente care conțin vitamina D2 sau D3. Vitamina D3 (colicalciferol) se produce doar la nivel cutanat, prin expunerea la soare, iar vitamina D2 (ergocalciferol) se găsește în fungi sau drojdii.
Medicii recomandă suplimentarea încă din prima lună de viață, mai ales în scop profilactic. „ Academia Americană de Pediatrie recomandă la copiii cu vârste între 0 și 1 an 400 ui pe zi, iar la cei peste 1 an 600 ui pe zi, în cazul copiilor sănătoși. Dozele pot fi mai mari în cazul copiilor care nu sunt expuși la soare, fie din cauză că sunt prea îmbrăcați sau în scop terapeutic”, explică dr. Eduard Egri, medic specialist în medicină de familie.
Dr. Egri Eduard: „orice medicament administrat să fie verificat de Agenția Națională a Medicamentului”
Produsele de origine animală precum ouăle, peștele sau lactatele conțin vitamina D3. Însă cea mai eficientă metodă rămâne expunerea controlată la soare, așadar e gratis și la îndemâna oricui. Totuși, atunci când se face suplimentarea, această să vină din surse verificate și trebuie avut în vedere că „orice medicament administrat să apară pe site-ul ANM (al Agenției Naționale a Medicamentului),” recomandă Egri Eduard.
În concluzie, la ieșirea din iarnă, timp în care nu am stat prea mult expuși la soare, suplimentarea cu vitamina D este necesară atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii. Fie că alegem uleiul de pește, Vigantolul sau suplimente cu Vitamina D2 cu D3, vom ține cont de sfatul medicului pentru o dozare corectă și eficientă.