Năpraznicul

Familia: Geraniaceae. Ecologie şi răspândire: Este o plantă ca­racteristică pădurilor de fag amestecat cu molid pornind de la înălţimi cuprinse între 600 şi 1300 m, pot fi găsite mai rar şi în pădurile de stejar. Se întâlneşte pe solurile cu multă materie organică nedescompusă, umede şi numai la umbră. Organele vegetale recoltate: Părţile aeriene. Denumiri populare: Buruiene de roşeaţă, bănat, bu­ruiană de săgetură, ciocul berzei, iarba pârciului, iarba sângelui, iar­bă de pârci, închegătoare, ursan. Efectele terapeutice ale plantei: Uz intern: tuse, febră, diaree, tuberculoză, diuretic, sterilitate la femei, tulburări de ciclu menstrual (sângerări prelungite, amenoree), fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne în general, sterilitate la bărbaţi, impotenţă. Uz extern: Răni, eczemă, herpes şi herpes genital, conjunctivită, blefarită, cataractă. Descriere: În medicina populară ro­mânească, există nenumărate leacuri pe bază de năpraznic (numit şi ,,ciocul-berzei”, ,,ciocul-cucoarei”), plantă renumită în zonele de munte, mai ales pentru puterea sa revigorantă atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. În Vrancea, bărbaţii fără putere erau îmbrăcaţi mai multe zile la rând cu cămăşi înmuiate în fiertură de năpraznic; în Bistriţa, sucul proaspăt de năpraznic era combinat cu lapte (de capră, mai ales) şi era băut de femeile sterpe şi de bărbaţii fără vigoare; în Neamţ, din năpraznic era făcut un decoct băut de femeile cu ciclu prelungit, lipsite de vlagă, ori care răceau uşor la rinichi. În mănăstirile din Moldova, năpraznicul era folosit mai ales pentru bolile intestinelor, pentru bolile organelor genitale la femei şi contra cancerului uterin. Daniela CONSTANTINESCU Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor”