Anca Butnaru iubeşte grafica, excelează în sculptură

Olimpici sibieni Atunci când creează nu se poate opri mai devreme de 5 ore, pentru că mereu pierde noţiunea timpului. Ioan Cândea, profesorul ei îndrumător, o vede ca pe „… o fată interesată, silitoare, doritoare de performanţă. Un elev valoros. Asimilează foarte repede şi este exigentă în ceea ce o priveşte. Îmbrăţişează şi grafica şi sculptura deopotrivă. Ar fi bine să avem cât mai mulţi elevi ca ea.” Pentru Anca, pasiunea pentru artă nu a început, a fost dintotdeauna. „De când eram copil desenam pe pereţi cu orice fel de instrument care lăsa urme, incluzând chiar şi cosmeticele mamei. Bunicul meu a fost artist. A murit când aveam eu vârsta de 1 an şi se pare că l-am moştenit.” Este susţinută de părinţii ei, dar talentul îi este modelat şi cultivat de profesori. „Este vorba de profesorul Ioan Cândea, profesoara Anca Serfozo, care a ştiut de fiecare dată cum şi ce să mă sfătuiască, profesoara Marcela Froman şi, nu în ultimul rând, fosta mea profesoară de pictură, Daniela Domşa, care a ştiut cum să mă liniştească şi să mă sfătuiască. Tuturor le mulţumesc.” Pentru Anca, un artist trebuie să fie capabil să facă orice în legătură cu arta. ªi ca să fie în tandem cu credinţele sale, soarta a supus-o unor încercări. „Iniţial am ajuns la Liceul de Artă pentru pictură, dar acolo am înţeles ce înseamnă cu adevărat grafica. În clasa a IX-a am trecut prin toate grupele, pictură, grafică, sculptură, iar un an mai târziu trebuia să ne decidem. Am ales grafica.” Cu toate acestea, Anca este olimpică şi premiantă la sculptură. „Sunt premiantă la sculptură, pentru că, în primul rând, emoţiile au fost distructive pentru mine, în ceea ce priveşte proba pe şcoală care s-a dat la grafică. Nu am reuşit să mă adun şi am clacat. Profesoara mea de grafică m-a sfătuit să dau proba şi la sculptură. În al doilea rând, profesorul meu coordonator, Ioan Cândea, a reuşit într-un timp foarte scurt, în perioada pregătirii, să mă înveţe esenţialul de care aveam nevoie şi pe care nu l-aş fi învăţat pe tot parcursul liceului fără el. A reuşit să scoată ce e mai bun din mine, iar cu sfaturile lui nu aveam cum să dau greş. Este un profesor în adevăratul sens al cuvântului.” Banalul inspiră, imaginaţia defineşte Premiile au început să apară încă din clasa a VI-a, când a luat premiul I la Concursul de Creaţie Plastică, organizat de ªcoala ,,Mihai Eminescu”, Mediaş şi premiul III la Concursul „Cele mai bune măşti inspirate din basme şi poveşti”. În anii ce au urmat a mai obţinut un premiu III la Concursul de Creaţie Plastică din Mediaş, premiul III – grafică şi premiul II – creaţie plastică, la Petroliada claselor a VIII-a, S.N.G., doi ani consecutivi premiul I grafică, la Concursul Naţional Hans Herman, premiul I şi premiul special-sculptură, la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor şi, cel mai recent, premiul III şi premiul special-sculptură, la aceeaşi Olimpiadă ce s-a desfăşurat de curând. Ca orice suflet de artist, Anca nu se dezminte când vine vorba de contradicţii. Îşi iubeşte fiecare creaţie în parte, în acelaşi timp, însă nu este pe deplin mulţumită de niciuna dintre ele. Mereu este de părere că poate mai mult. Cu toate acestea, atunci când lucrează, îngerii cântă pentru ea. „Nu există cuvânt potrivit pentru a descrie ceea ce simt atunci când lucrez. Este ca un remediu. Dacă mă doare capul şi mă apuc sa lucrez, durerea încetează. Dacă mă framântă ceva, uit de tot şi mă liniştesc. Orice lucru, cât ar fi el de banal, mă poate inspira în ceea ce fac. De fapt, un lucru simplu, de multe ori, spune mai multe decât unul complicat. De asemenea, o lucrare care nu implică imaginaţia este deja o copie, nu o creaţie. Imaginaţia are tot timpul un loc asigurat în lucrările mele.” După Liceul de Artă, pentru Anca urmează Universitatea de Artă şi Design, Cluj-Napoca, secţia Grafică şi împlinirea celui mai mare vis. „Să reuşesc într-un final să fiu mulţumită de mine. Să mă simt împlinită în domeniul artei şi să reuşesc să îmbin utilul cu plăcutul.” Pe lângă artă, Anca adoră să facă multe lucruri cu prietenii ei. Îi place înotul, a practicat timp de 3 ani baschetul, îi plac plimbările cu rolele şi cu bicicleta. Adoră plimbările lungi sau drumeţiile prin pădure. „În ceea ce fac un singur om mă inspiră şi acela este bunicul meu, care parcă mă coordonează de acolo de sus. Nu am multe amintiri cu el, dar puţinele fragmente mi le amintesc foarte bine. Am materiale şi ustensile sau suport de lucru de pe vremea când încă era în viaţă. Întotdeauna îmi amintesc de el atunci când lucrez cu ele.” Raluca Buduşan