Prezenţă obligatorie pentru crescătorii de animale la OvinExpo, prima licitaţie de berbeci din judeţ. Evenimentul, organizat de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Sibiu va avea loc în 3 şi 4 septembrie începând cu orele 10 în oraşul Sălişte. Acesta va fi însoţit de o expoziţie de utilaje şi inputuri pentru zootehnie, o expoziţie de exemplare canine şi de o prezentare de produse tradiţionale. Rasele expuse şi licitate sunt ţurcană şi ţigaie. „Participanţii se pot înscrie la Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine şi Caprine «Mărginimea», Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine şi Caprine Alba şi Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Producătorilor de Produse Tradiţionale din România (cu sediul în Braşov). Proprietarii trebuie să aibă asupra lor certificatul sanitar – veterinar al animalelor şi autorizaţia de montă – pentru masculi”, a declarat directorul D.A.D.R., Gheorghe Budrală. Cumpărătorii înregistraţi vor primi o paletă numerotată şi vor depune o garanţie de 500 lei, garanţie ce le va fi restituită la sfârşitul licitaţiei. Fiecare dintre cele două zile ale OvinExpo se va încheia cu un spectacol folcloric, iar duminică, 4 septembrie, începând cu ora 12 va avea loc premierea exemplarelor valoroase. Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Sibiu în colaborare cu Asociaţia Judeţeană ,,Bovisib”, a mai organizat în luna iulie a acestui an primul târg expoziţie de animale cu vânzare prin licitaţie de ovine, cabaline, ovine si bubaline la Agnita. (A.I.C)
Actualizat:
Berbeci licitaţi la Sălişte
Cele mai citite
Ultimele știri
Daraxonrasib, pastila care dublează supraviețuirea pacienților cu cancer pancreatic metastatic, tratați anterior, comparativ cu chimioterapia
Un nou studiu internațional de fază III, publicat în prestigioasa revistă The New England Journal of Medicine, aduce rezultate...
Articolul precedent




