Biertan: istorie, tradiţie şi agroturism cu Otto Wagner

Alexandra Suciu Otto Wagner este unul dintre puţinii saşi care s-a întors acasă. Născut şi crescut în frumoasa localitate Biertan, Otto a plecat şi el, alături de familie, în Germania. Fără să poată lua cu el mai mult decât ceea ce încăpea într-o valiză, n-a rezistat departe de meleagurile natale mai mult de 10 ani, astfel că în 1998 s-a întors în Biertan. Pentru el, „acasă” nu este România, nici Transilvania, ci aşezarea în care a copilărit şi a trăit mai bine de 50 de ani, „locul de baştină”, cum îl numesc saşii. „În ’88 am plecat şi eu în Germania, visând la „libertate şi dreptate”, dar şi pentru reîntregirea familiei. Dar mi-am dat seama că nu pot trăi după standardele nemţilor, într-un loc străin şi neprimitor. Aşa că, după 10 ani, m-am întors acasă, în Biertan, de unde aparţin. Aici, fiecare loc îmi spune câte ceva, îmi aminteşte de năzbâtiile copilăriei, de momentele frumoase ale vieţii. Nu există a doua patrie, numai una singură, iar pentru mine aceasta n-a fost Germania.” Brandul „Otto Wagner” Întors pe meleagurile natale, aproape de natură şi de locurile dragi lui, Otto Wagner a pus bazele unei mici ferme, undeva la ieşirea din sat. În urmă cu 8 ani, a cumpărat locul care se numea până atunci „Valea Pustie”, un spaţiu rupt parcă din poveste, înconjurat de dealuri terasate şi pădure. Într-un timp destul de scurt, cu multă muncă şi o foarte bună organizare, Otto creşte astăzi la fermă vaci, oi, albine, peşti, zarzavaturi, vinete, roşii, castraveţi, toate în modul tradiţional. Câinii şi pisicile dorm împreună pe iarbă, în tihnă, fără să ştie că în alt context ar fi fost, cu siguranţă, duşmani. Otto nu face comerţ şi nu doreşte să scoată profit de pe urma produselor bio, care sunt, în ultima perioadă, la mare căutare. Doar laptele îl duce, în fiecare dimineaţă, în satul învecinat, Richiş. Nici el şi nici soţia lui nu mai ştiu de multă vreme ce este supermarketul, pentru că îşi produc singuri toate alimentele necesare atât lor, cât şi aprovizionării micuţei pensiuni aflate la intrarea în sat. „Pensiunea Otto” este, de fapt, o casă tradiţională săsească, amenajată după vechiul stil de construcţie, datată din anul 1872, iar ultima proprietară a fost fiica unui preot din Stejăreni. Cu 7 camere spaţioase, paturi mari şi mobilă veche, casa are o curte imensă, umbrită de copaci şi vegetaţie. Crama, bine aerisită şi foarte spaţioasă, aminteşte de vechea destinaţie a casei – cea de dogărie – unde meşterii locali au confecţionat butoaie cu capacitatea de 6.000 de litri, funcţionale şi astăzi. Biertan, file de istorie Localitatea Biertan, aflată la jumătatea distanţei dintre Mediaş şi Sighişoara, a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1282, drept una dintre primele aşezări ale saşilor din Ardeal. În 1397 devine cetate, iar timp de 300 de ani, Biertanul a fost sediul Episcopatului Săsesc, perioadă care a prilejuit ridicarea uneia dintre cele mai puternice cetăţi din Transilvania, în jurul bisericii fortificate. Prima farmacie rurală din ţară a fost înfiinţată la Biertan, în anul 1572 şi a aparţinut doctorului Ladislau Rosenberg. Biserica-cetate şi comunitatea saşilor Complexul arhitectural medieval al Biertanului este alcătuit din impunătoarea biserică şi centura de fortificaţii, fiind amplasat în centrul aşezării, pe un deal. Biserica Evanghelică, de tip hală, construită între anii 1490 – 1520, este ultima din Transilvania înălţată în stilul gotic-târziu, iar altarul bisericii are 28 de panouri pictate, fiind cel mai mare altar din România. Uşa sacristiei constituie un exemplu reprezentativ de manufactură săsească medievală. Are un sistem de închidere cu 19 încuietori, realizate de meşterii locali în anul 1515, şi stârneşte şi astăzi un interes deosebit, fiind premiată la Expoziţia Mondială din 1900 de la Paris. Astăzi, această vechea aşezare săsească este cunoscută în lume datorită bisericii-cetate, inclusă în anul 1993 pe lista monumentelor patrimoniului mondial UNESCO. Exodul saşilor La începutul anilor ’90, majoritatea saşilor din comună au plecat în Germania, mulţi dintre ei s-au stabilit acolo şi n-au revenit în locurile natale. În anul 1977, localitatea număra peste 1600 de locuitori saşi, iar până în 1992 au rămas doar 280.