9.1 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Canalizare pe străzile adiacente

Cele mai citite

Loamneş Administraţia locală din comuna Loamneş a finalizat lucrările privind introducerea reţelei de apă-canal în localităţile Loameş şi Mândra. Această investiţie s-a derulat din fonduri europene, prin măsura 322, costul lucrărilor ridicându-se la 13 milioane de lei, inclusiv TVA. După finalizarea lucrărilor de apă-canal, autorităţile locale au reuşit să toarne şi covoare asfaltice pe porţiunile de drum care s-au aflat în lucru pe perioada introducerii reţelei de apă-canal. „A fost o investiţie absolut necesară pentru locuitorii din cele două sate. Vom continua în perioada următoare să extindem reţeaua de canalizare a comunei”, ne-a declarat Maria Greavu, primarul comunei Loamneş. De altfel, în perioada următoare, vor continua lucrările de introducere a reţelei de apă şi canal pe străzile adiacente drumului judeţean ce străbate localităţile Loamneş şi Mândra. Este vorba despre străzile ce nu au fost cuprinse în proiectul cu finanţare europeană. De data aceasta, fondurile pentru introducerea reţelei de apă-canal vor proveni din bugetul local al comunei. Parcuri de joacă pentru copii în toate satele Un alt proiect recent finalizat de autorităţile locale din Loamneş este amenajarea de noi parcuri de joacă în toate satele comunei. Astfel, prin finanţarea de la Administraţia Fondului de Mediu, au fost amenajate parcuri de joacă pentru copii în Loamneş şi Alămor (câte 2), Haşag şi Armeni. Investiţia totală derulată de Primăria Loameş se ridică la aproape 900.000 de lei, inclusiv TVA. În paralel, noul an şcolar a debutat în condiţii optime la Loamneş, în condiţiile în care şcolile din Loamneş şi Haşag au avut parte de lucrări de reparaţii şi renovare. Fondurile au fost asigurate din bugetul local. Dispensar renovat la Alămor De curând, Primăria Loamneş a reuşit să finalizeze lucrările de renovare a dispensarului medical din satul Alămor. Acesta a suferit ample lucrări de modernizare. În acest moment, autorităţile locale din Loamneş sunt în căutarea unui medic de familie şi a unui medic stomatolog, care să vină să profeseze la dispensarul din Alămor (de menţionat că în cadrul dispensarului a fost amenajată şi o locuinţă pentru unul dintre medicii care va profesa în sat). Totodată, se poartă discuţii cu Consiliul Judeţean pentru ca dispensarul să beneficieze de dotarea necesară (materiale sanitare şi aparatură medicală). „Modernizarea dispensarului medical a fost posibilă şi cu implicarea financiară a 10 familii din Olanda, care au participat activ la această investiţie. Pe viitor, oamenii din Alămor vor beneficia de o asistenţă medicală de calitate”, spune Maria Greavu, primarul comunei Loamneş. Valoarea investiţiei se ridică la 22.000 de euro. Cosmin Pal

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect