14.1 C
Sibiu
joi, iulie 10, 2025

Controale privind asigurarea administrării silvice

Cele mai citite

Începând cu data de 18.01.2010 I.T.R.S.V Braşov va demara o serie de controale privind asigurarea administrării sau a serviciilor sil­vice prin structuri silvice au­torizate de către proprietarii de fond forestier, obligaţie prevăzută la art. 10 din Codul silvic şi art. 1 din H.G. 483/2006. În cazul în care se va constata că proprietarii nu au încheiat contracte de administrare sau servicii sil­vice, se vor aplica sancţiuni con­tra­venţionale cu o valoare cuprinsă între 1000 şi 5000 lei, conform art. 2 din H.G. 483/2006. ,,Pe această cale recomandăm proprietarilor de păduri care nu au încheiat încă contractele sus menţionate, să se prezinte la sediul ocolului silvic pe raza că­ruia se află proprietatea (O. M. 670/2008), în vederea intrării în le­galitate”,a declarat inginer Vasile Copariu, director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov. Formele de sprijin financiar (administrare sau servicii silvice suportate de la bugetul de stat) pentru proprietarii de fond forestier care deţin suprafeţe mai mici de 30 de ha sunt prevăzute de art. 97 din Codul silvic coroborat cu H.G. 861/2009 art. 6 şi anexa 1. (G.M.)

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Doi tineri din Sibiu, săltați de polițiști pentru mai multe furturi

Doi tineri din Sibiu au fost reținuți de polițiști, ei fiind cercetați pentru comiterea mai multor furturi în municipiu.Marți,...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect