Avrigul a fost în 10 mai gazda Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza judeţeană. La competiţia ajunsă la cea de a 14 -a ediţie au participat 220 de copii, din 21 unităţi şcolare, reprezentând 11 localităţi. Micii meşteşugari au impresionat şi în acest an juriul, prin cunoştinţe practice şi teoretice, cştigând 25 de premii I pe diferite secţiuni. S-au mai acordat 26 de premii II, 40 premii III, 3 menţiuni şi 2 diplome de participare. „Felicităm toţi participanţii, fie ei concurenţi sau instructori, aşteptându-i pe ocupanţii locului I să reprezinte judeţul Sibiu la faza naţională a Olimpiadei, care va reuni peste 150 de copii de pe tot cuprinsul ţării, maeştri în ale artei populare, în perioada 20 – 26 august 2009, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” (Muzeul în aer liber) din Dumbrava Sibiului”, a declarat Ovidiu Baron, purtător de cuvânt al Muzeului ASTRA. Competiţia a fost organizată de Inspectoratul ªcolar Judeţean Sibiu, Consiliul Local Avrig prin Liceul „Gheorghe Lazăr” Avrig şi Clubul Copiilor Avrig, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ,,ASTRA”. Au contribuit şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română şi Mitropolia Ardealului. Vă prezentăm mai jos lista celor mai buni mici meşteşugari: – ţesut: Ioana Puşcaş – Clubul Elevilor Avrig, Cercul de Etnologie şi Folclor, instructor Rodica Ispas; Grosu Cristina Iulia – Sălişte, instructor Mihaela Gâţă; – împletit ciucuri: Ramona Stoica – Clubul Elevilor Avrig, Cercul de Etnologie şi Folclor, instructor Rodica Ispas; – dantelă cu suveica: Mihaela Cimpoieş – Sălişte, instructor Mihaela Gâţă; – confecţionat măşti: Dumitru Albu, Tudor Viorel – Grupul ªcolar de Construcţii şi Arhitectură ,,Carol I – Sibiu, instructor Ana Negoiţă; – icoane pictate pe sticlă: Ivan Mircea – ªcoala Generală Bazna, instructor Radu Gabriel; Iulia Maria Tatu, Răzvan Andrei Tatu, Florin Grigore Onea, Laura Nicoleta Florea, Iosif Ioan Turi, Ilie Sebastian Tiţa – ªcoala cu clasele I-VIII Cîrţa, instructor Anca Georgeta Bucur; Adrian Cercea, Ana Baciu – Colegiul Tehnic „Terezianum” Sibiu, instructor Maria Popa; Andreea Bucătaru – Centrul ªcolar pentru Educaţie Incluzivă Turnu Roşu, instructor Ioana Gheţea – Iulia Mujat; Corina Doican – ªcoala Generală Nr. 8 Sibiu, instructor Ana Negoiţă; Alexandra Iurian, Răzvan Zărnescu, Cristina Ciulin, Liviu Popa – ªcoala Generală ,,Regina Maria” Sibiu, instructor Florinela Stângu; Adela Vonica – Colegiul Naţional ,,Octavian Goga”, instructor Simona Vonica; – icoane pictate pe lemn: Dorin Sâncrăian, Ivan Mircea – ªcoala Generală Bazna, instructor Radu Gabriel; – sculptură lemn: Alexandru Morozan – Clubul Copiilor şi Elevilor Mediaş, instructor Ludwig Wilhelm Misch; – mobilier pictat: Arta Maria Vlăjie – Colegiul Naţional Pedagogic ,,Andrei ªaguna” Sibiu, instructor Benonia Vlăjie. Călin Blaga
Actualizat:
Copiii sibieni – mari olimpici meşteşugari
Cele mai citite
Ultimele știri
Baia Populară Sibiu va fi închisă mai multe zile
În perioada 24-27 ianuarie, cele 3 bazine de la Baia Populară vor fi supuse procedurii periodice de curățare și...
Articolul precedent
Articolul următor