Crăciunul se apropie, iar aşa o sărbătoare cu siguranţă nu putea trece neobservată. Drept urmare, AIESEC Sibiu a organizat un eveniment pentru toţi membrii, colaboratorii şi partenerii organizaţiei. Pe 17 decembrie organizatorii au oferit mici cadouri tuturor participanţilor şi au încercat să îl ajute pe Moş Crăciun să aducă zâmbetul pe buze tuturor celor prezenţi. Un moment important al petrecerii a fost recunoaşterea oficială a meritelor membrilor mai vechi, odată cu trecerea acestora la statutul de alumni. Alumni AIESEC sunt foşti membri ai organizaţiei care şi-au investit timpul în organizaţie, şi sunt rezultatul a ceea ce AIESEC generează timp de 18 ani în România, şi 60 de ani în întreaga lume. AIESEC Sibiu a organizat acest eveniment în primul rând pentru a sărbători Crăciunul alături de membri, parteneri şi alumni. Atmosfera evenimentului a fost una cât se poate de apropiată de Crăciun, iar în final toţi cei care au luat parte la eveniment au fost încântaţi de ideea celor din organizare care au promis la rândul lor o petrecere cel puţin la fel de reuşită şi anul viitor. (G.M.)
Actualizat:
Crăciun AIESEC
Cele mai citite
Articolul precedentSe plătesc impozitele!
Articolul următorAsociaţia „ONKOS” – sprijinul bolnavilor de cancer
Ultimele știri
Sondaj: 1 din 5 români suferă de boli cardio-vasculare
Unul din cinci români suferă de boli cardio-vasculare și peste trei sferturi dintre ei susțin că sunt preocupați de...