BIO Născut: Sibiu, 30.11.1979 Educaţie: Doctor în filologie al Universităţii Bucureşti, Familie: căsătorit, un băiat de 5 ani Andrei Terian este critic literar, lector univ. dr. la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor din România şi cştigătorul mai multor premii pentru cartea lui de debut, „G. Călinescu. A cincea esenţă”. Printre acestea se numără Premiul Prometheus, cel mai mediatizat premiu pentru cultură din ultima perioadă, oferit de Fundaţia Anonimul, în valoare de 10.000 de lei. Despre faimă, literatură şi multe altele, aflaţi în cele ce urmează. „Nu mă consider o persoană foarte populară” „Cel mai bun produs al ultimului val de critici literari”, cum a fost numit de reputatul critic Al. Cistelecan, este născut la Sibiu, oraş în care se simte privilegiat, pentru că poate să publice în orice revistă culturală din ţară, fără a fi constrâns să suporte eventualele reacţii neplăcute ale scriitorilor pe care îi critică. „Faptul că locuiesc în Sibiu mă protejează de grafomanii pisălogi care, într-un oraş precum Bucureştiul, m-ar agasa zi de zi”. A făcut liceul la „Octavian Goga”, urmând doi ani la Facultatea de Litere din Bucureşti, după care s-a transferat la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, unde a terminat şi programul de Studii Aprofundate. În 2002, a debutat cu un articol în revista Euphorion din Sibiu, apoi a publicat în multe alte reviste din ţară, iar acum activează în redacţiile a două dintre acestea, Euphorion şi revista bucureşteană Cultura. În 2004 s-a înscris la doctorat, pe care l-a finalizat cu teza „G. Călinescu – teorie şi metodă în critica şi istoria literară”, coordonată de Nicolae Manolescu şi care a fost suportul pentru cartea de debut. Este cercetător în cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române şi directorul unui proiect de cercetare pentru o viitoare carte despre critica românească actuală, proiect la care lucrează în prezent, cel mai adesea acasă, chiar şi în condiţii vitrege, cu televizorul vecinei sexagenare de deasupra ţinut la maxim până dimineaţa, pe canalele de talk-showuri politice. La anchetele organizate de revista Bucureştiul Cultural şi în cadrul Colocviului Tinerilor Scriitori, a primit cel mai mare număr de voturi la secţiunea Critică. „Culmea e că eu nu mă consider o persoană foarte populară. Am primit o diplomă pe care scria «Cel mai bun tânăr scriitor al momentului, categoria Critică». Mai firesc mi s-ar fi părut să scrie «cel mai popular», pentru că eu eram, cel mult, simpatic, dar în niciun caz cel mai bun”. „Trebuie să confirmi încontinuu dacă vrei să rămâi «în cărţi»” Anul acesta a luat Premiul revistei Observator cultural, Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul revistei România Literară, toate pentru debut. Nu îl interesează câte „intrări” are pe Google (n. red. 153.000), deşi spune că aceasta este o obsesie printre numeroşii scriitori tineri. „Aprecierea nu este un test pe care îl treci şi după asta poţi să stai liniştit, să te odihneşti. Trebuie să confirmi încontinuu dacă vrei să rămâi «în cărţi». Dar, dincolo de asta, contează mai ales cine vorbeşte despre tine, nu de câte ori se vorbeşte”. Despre cartea sa, Andrei Terian „îndrăzneşte” să spună că este accesibilă aproape oricărui cititor, cel puţin oricărui intelectual de cultură medie şi că şi-a propus să reconstituie aici mecanismul de gândire al lui G. Călinescu. Premiul Prometheus a fost o mare surpriză pentru el. „Criticul literar nu e un cârcotaş care le caută noduri în papură scriitorilor” După părerea lui Andrei Terian, cei mai importanţi cinci tineri poeţi din România la ora actuală sunt Claudiu Komartin, Radu Vancu, Dan Coman, Dan Sociu şi Teodor Dună, iar cei mai importanţi prozatori, Răzvan Rădulescu, Florina Ilis, Florin Lăzărescu, Filip Florian şi Bogdan Popescu. Alţi critici literari buni din Sibiu sunt, în opinia sa, Rodica Grigore, pe care o consideră unul dintre cei mai promiţători comparatişti din generaţia tânără, şi Dragoş Varga, specializat pe analiza prozei, despre care crede că va avea multe de spus în acest domeniu. „Criticul literar nu e un cârcotaş care le caută noduri în papură scriitorilor; el e un «expert» care te face să înţelegi în adâncime literatura şi te îndrumă către operele mai valoroase, tot aşa cum cronicarul de jocuri video, comentatorul sportiv sau analistul politic te ajută să cunoşti mai bine domeniile respective şi să poţi face astfel opţiunile cele mai avantajoase”. În viziunea lui Andrei Terian, societatea post-modernă, hiper-tehnologizată, alienează individul, care resimte astfel o nevoie tot mai acută de comuniune şi de intimitate. „Cred că tot mai mulţi oameni caută în literatură comuniunea, accesul la intimitatea celorlalţi. Nu neapărat la o intimitate idilică şi romanţioasă, care să ne deschidă o poartă către o lume mai bună. E vorba de intimitatea omenească «autentică», cu tot ce are ea, inclusiv cu mizeriile şi abjecţiile ei”. O zi perfectă în viziunea lui Andrei Terian „O zi perfectă, pentru mine, ar fi o zi interesantă, care să îmi ofere noi provocări. Altfel devine ca în basmul cu sarea-n bucate, ajungi să te saturi de ea”. Ce ar face cu un milion de euro „Visul meu ar fi să înfiinţez o revistă de cultură pentru un public mai larg, unde ar conta în primul rând calitatea colaboratorilor. Cel mai important lucru pe care mi l-aş dori ar fi să le ofer independenţă financiară oamenilor cu care aş lucra, pentru că aceasta asigură şi independenţa punctului de vedere. În rest, probabil că aş face multe alte lucruri mai mult sau mai puţin egoiste, începând cu completarea colecţiei de bakugani a fiului meu şi terminând cu un tur al capitalelor europene”. Ioana Mălău
Actualizat:
„Cred că tot mai mulţi oameni caută în literatură comuniunea, accesul la intimitatea celorlalţi”
Cele mai citite
Ultimele știri
ALERTĂ EXTREMĂ de la ISU Sibiu pentru 12 localități din județ
ANM a emis o avertizare de Cod Portocaliu valabilă astăzi, 5 mai între orele 14:10-15:00 în județul SibiuCodul Portocaliu...
Articolul precedent
Articolul următor