5.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Cum a fraierit Max Boegl tot judeţul Sibiu

Cele mai citite

În cazul Aeroportului Scandalul din jurul surpărilor de la Aeroportul Sibiu, unde nimeni nu se consideră vinovat, ia amploare. Executantul lucrării, firma Max Boegl, a intentat proces Consiliului Judeţean Sibiu şi băncii care ţinea garanţia lucrării de 1,36 milioane de euro. Astfel banii rămân blocaţi şi orice speranţă a Consiliului Judeţean de a folosi banii pentru reparaţii, aşa cum a declarat Martin Bottesch, a dispărut. După ce acum două săptămâni proiectanţii lucrării, firmele Iptana şi Obermeyer, aduceau argumente privind nevinovăţia lor pentru surpări şi aruncau vina pe executant, firma Max Boegl, iată că nemţii de la Max Boegl au fost mai rapizi şi au dat în judecată Consiliul Judeţean şi Banca Raiffeisen, blocând astfel executarea garanţiei bancare depuse pentru acest mare proiect. Scrisoarea de garanţie a celor de la Max Boegl expiră în 15 iulie 2011. La Tribunalul Sibiu în aceeaşi zi au apărut pe rol 3 procese: Max Boegl contra Consiliul Judeţean şi Reiffeisen Bank, Max Boegl contra Consiliul Judeţean şi Regia Autonomă Aeroportul Sibiu şi al treilea proces, Consiliul Judeţean Sibiu şi R.A. Aeroportul Sibiu împotriva proiectanţilor (Iptana şi Obermeyer), a executantului (Max Boegl) şi a consultantului lucrării (Dornier Consulting). Toate procesele fac referire la surparea de la aeroport pe care nimeni nu şi-o asumă. Până la soluţionarea tuturor proceselor, care pot dura şi 5 ani, surpările de la aeroport trebuie remediate pentru a nu antrena în timp mai mult teren. Singura sursă pentru plata lucrărilor a rămas bugetul Consiliului Judeţean Sibiu, care la rândul lui se va baza pe împrumuturi bancare. În ambele cazuri plata revine tuturor sibienilor din judeţ. (C.P.)

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Bolojan va DEMITE toți oamenii PSD-ului din Guvern și prefecții social-democrați

Criza politică escaladează rapid la vârful puterii. Potrivit unor surse politice, premierul Ilie Bolojan pregătește o mișcare radicală: în...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect