,,Dacă întâlneşti un alcoolic salvat, atunci întâlneşti un erou. În el pândeşte mereu duşmanul adormit”, Friedrich von Bodelschwingh Ochi ficşi privind fără noimă. Buze încleştate ce se chinuie să articuleze ceva, orice. Mâini tremurânde se întind către paharul de pe masă şi îşi liniştesc pentru o clipă tumultul atingându-i sticla rece. Tremurul începe din nou, în timp ce paharul se ridică, iar băutura e mişcată fără voie înăuntrul lui. Bărbatul soarbe grăbit şi aşază zgomotos paharul gol pe masă. Se aranjează apoi cu greu în scaun, oftând mulţumit. Câteva pahare mai târziu, toate zgomotele încep să se estompeze, oamenii se liniştesc, luminile scad. ªi gândurile tac. Problemele zilei dispar. E linişte în acest bar, în camera mică, în acest colţ de lume. O linişte apăsătoare şi grea pentru cel dependent de alcool, fiindcă problema lui cea mai mare e încă prezentă. În următorul pahar plin. Un alcoolic pe zi Văzut, înţeles, experimentat în moduri diferite, alcoolismul este o boală grea pentru mulţi sibieni. „La fiecare gardă, adică în fiecare zi, avem un astfel de caz” spune Radu Moldovan, directorul Spitalului de Psihiatrie din oraş. Negată de mulţi, ascunsă sau văzută mai mult ca o problemă socială, dependenţa de alcool există totuşi. Ea nu poate fi tratată decât prin voinţă, prin recuperare fizică şi prin luni întregi de consiliere psihologică. Pentru alcoolicii „anonimi” ai Sibiului dar şi pentru familiile lor, asociaţia ASPERA va organiza un grup de sprijin permanent, ce urmează a fi deschis, cel mai probabil, în cursul lunii iulie. Sibiu 100% vă prezintă povestea unui fost alcoolic şi lungul drum al acestuia către recuperare. Coordonatorul, recuperat Cătălin Lupu e un om vesel, vioi, gata oricând să îţi servească o „maximă”, un cuvânt de înţelepciune izvorât din lungile şedinţe de consiliere psihologică, dar şi din cărţile despre abuzul de alcool citite în ultimii ani de când e „curat”. Pedant, îngrijit, respectabil, nu arată nici pe departe ca un alcoolic, nici măcar ca un fost băutor de profesie. El este cel care luptă cel mai mult pentru grupul de „alcoolici anonimi” de la Sibiu. „Voi încerca să organizez întâlniri la mine acasă – am un spaţiu liber pe care îl voi amenaja. Cred şi sper că va face o mare diferenţă faptul că eu sunt recuperat, la fel şi colegii mei şi că vom vorbi din experienţă”, spune sibianul în vârstă de 55 de ani. Cătălin Lupu a fost internat în urmă cu 8 ani la Centrul de tratament Nazareth din ªura Mică. Merită, nu merită Bărbatul povesteşte cu mândrie despre lupta sa cu alcoolul dar crede cu convingere că drumul către abstinenţă e nesfârşit. „Am început să beau în liceu, apoi în facultate şi după ce m-am căsătorit. Soţia mea s-a pensionat pe caz de boală – atunci am alunecat pe calea dependenţei”, îşi aminteşte el. În momentul în care fiica lui a fost diagnosticată cu cancer, Lupu a găsit în alcool antidotul panicii de fiecare zi. „A fost cea mai groaznică perioadă a vieţii mele. Când am izbândit în lupta cu cancerul, eu m-am adâncit tot mai mult în lumea dependenţei”, explică sibianul. Într-un final a fost de acord să participe la mai multe şedinţe de terapie dar fără să fie convins că are o problemă. Doar rugămintea disperată a fiicei lui l-a determinat să se interneze la ªura Mică. „Astăzi sunt foarte mândru de această reuşită, cred cea mai mare din viaţa mea. Dar decizia de a nu bea se face în fiecare zi, când te gândeşti dacă merită sau nu”, adaugă Cătălin. Cardul de credit al alcoolicului Drumul spre recuperare începe prin multă voinţă. „Apoi e necesară decondiţionarea fizică şi cea psihologică, care durează mai mult. Fără respectarea acestor paşi, nu sunt rezultate. Degeaba se internează, degeaba sunt trataţi fizic. Alcoolicii ies din spital şi se opresc în primul bar. Sau beau chiar când sunt internaţi, cu toate camerele noastre de luat vederi”, spune Radu Moldovan, directorul Spitalului de Psihiatrie. „Terapia nu constă doar în dezalcoolizare. Ea se adresează în primul rând minţii şi modului în care alcoolicul percepe lumea. Acesta trebuie schimbat”, spune şi Alexandru Leşcău, psiholog al Aşezământului Nazareth din ªura Mică. Cătălin Lupu e dovada vie a faptului că dependenţa de alcool îl va însoţi o viaţă întreagă. „Am şi acum momente de indecizie. Pentru ele s-a inventat cardul de credit al alcoolicului – o bucată de carton pe care îţi scrii motivele cele mai importante pentru care rămâi abstinent”, spune sibianul care poartă şi acum în portofel cardul – pe care a lipit poza fiicei sale. A cui e vina? Problemele consumului şi dependenţei de alcool nu aparţin exclusiv celui care alege să bea. „Cunoşterea de sine, felul pozitiv sau negativ în care diferitele persoane privesc lumea, stilul de viaţă dar şi relaţiile sănătoase cu ceilalţi sunt factori esenţiali. Familia e foarte importantă. Cele mai apropiate persoane pot agrava boala, poate fără să vrea”, spune Alexandru Leşcău. Alcoolismul nu depinde de meseria sau statutul social al bolnavilor, ci de felul în care interacţioneză cu cei din jur. „Am avut internaţi preoţi, profesori dar şi muncitori, şomeri şi tineri studenţi”, adaugă Leşcău. „Familiile celor dependenţi se poartă cu aceştia ca şi când ar funcţiona ca o telecomandă – când aceasta nu mai merge, îi trimit la ªura. Paralel cu recuperarea alcoolicilor trebuie făcută şi recuperarea aparţinătorilor. Pentru că altfel, alcoolicii se întorc acasă la aceleaşi probleme”, crede Cătălin Lupu. Berea din vis În anii de după ªura, Cătălin Lupu a încercat să ofere sprijin dependenţilor de alcool. Site-ul său, alcoolism.org, a îndemnat la comunicare şi la împărtăşirea problemelor. „Primesc mailuri, solicitări. Multe din ele toamna, când se face vinul. Dar oamenii se tem sau se ascund. Alcoolismul e ca un lift care coboară mereu. Rămâne la latitudinea fiecăruia când vrea să se dea jos.”, crede Lupu. Bărbatul spune că, în ciuda jurământului său de abstinenţă, sunt oameni cărora nici acum nu le vine să creadă că el nu mai bea. Sunt vecini care l-au invitat la un pahar de vin sau prieteni care îl mai îmbie cu câte o bere. „E greu – unii nu înţeleg că singura cale e să renunţi definitiv. Totuşi, rămâne subconştientul care lucrează. Am visat odată că beam o bere şi m-am trezit speriat. Cum o băusem pe jumătate, m-am hotărât măcar în vis s-o termin”, spune amuzat Cătălin. Compătimiţi de unii, judecaţi de alţii, ocoliţi sau ignoraţi, alcoolicii Sibiului îşi duc vieţile, cei mai mulţi dintre ei, în tăcere. Nu înţeleg că primul pas pentru a-şi vindeca boala este să vorbească. Să întrebe, să asculte, să ceară sfaturi sau ajutor. ªtiind sigur că victoria în lupta cu alcoolul le va aparţine în totalitate. O idee bună „Am încercat să etapizăm procesul de recuperare al dependenţilor de alcool. Un pacient consumator şi dependent necesită terapie intensivă asigurată de Spitalul Clinic Judeţean. Decondiţionarea fizică se face printr-o susţinere a organismului în cadrul secţiei de la Psihiatrie, care poate dura până la 17 zile. Decondiţionarea psihologică se face în colaboarare cu Aşezământul Nazareth şi aceasta dureză cel mai mult”,spune Radu Moldovan. „Totuşi, legea nu vine în ajutorul dependenţilor de alcool care, de cele mai multe ori, nu pot lipsi luni întregi de la locul de muncă. O unitate de consiliere psihologică pe raza municipiului Sibiu ar fi de mare ajutor”, adaugă directorul Spitalului de Psihiatrie. Foşti AA În Sibiu a funcţionat pâ
nă în martie anul acesta un grup de sprijin pentru foştii consumatori dar şi pentru familiile acestora. „Aveam 8 persoane care veneau în mod regulat. Ne întâlneam marţea la ora 18. Din lipsa spaţiului întâlnirile au fost întrerupte dar vor fi reluate. ASPERA doreşte înfiinţarea unui astfel de grup în fiecare oraş, acolo unde este nevoie”, spune psihologul Alexandru Leşcău. „A funcţionat şi în cadrul spitalului nostru la un moment dat un astfel de grup de sprijin. Dar părerea mea este că dezalcoolizarea în general trebuie ruptă de Psihiatrie”, spune şi Radu Moldovan. În judeţul Sibiu există în prezent două centre particulare de recuperare pentru dependenţa de substanţe, Centrul de tratament pentru bărbaţi „Nazareth” din ªura Mică şi Centrul de tratament pentru femei „Insula Speranţei” din ªelimbăr. Alexandra Ion Cristea
Publicitate
