Valea Viilor Cea de-a 9-a ediţie a Festivalului „Marţian Negrea” a reprezentat şi în acest an un reper important în viaţa socio-culturală a comunei Valea Viilor. Pe parcursul zilei de duminică, localnicii, invitaţii de onoare, turiştii şi, nu în ultimul rând, fiii satului reîntorşi pe melagurile natale cu ocazia acestui festival au avut parte de o zi încărcată, însă, în acelaşi timp, relaxată şi în care au uitat de grijile de zi cu zi. Autorităţile locale au pregătit un program artistic şi cultural ce a cuprins mai multe evenimente, totul culminând cu spectacolul de gală al festivalului. Reperele zilei au fost expoziţia de pictură, grafică şi sculptură a artiştilor plastici Mircea Ignat, Adrian Matei şi Radu Ignat; vizitarea circuitului Ecomuzeu cu degustare de produse tradiţionale (una dintre casele cuprinse în acest circuit este cea a primarului Ilie Pinte); slujba religioasă de la biserica „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” şi vizitarea expoziţiei de icoane pe sticlă a elevilor şcolii „Marţian Negrea”, coordonaţi de învăţătoarea Eugenia Pârlea. În jurul orei 15.00 a avut loc deschiderea oficială a festivalului, la căminul cultural din localitate. Programul artistic a cuprins concerte de muzică clasică (printre compoziţiile prezentate s-au aflat şi cele ale compozitorului Marţian Negrea), un program de muzică populară şi tradiţii şi muzică uşoară. Printre protagonişti s-au numărat elevii Liceului de Artă din Sibiu, coordonaţi de prof. Andrei Crăciun, elevii şcolii din Valea Viilor, Ansamblul de dansuri „Târnava” şi interpreţii Nicu Poşta, Marinică şi Cosmin Sicoe, Elena şi Augustin Edves, Diana ªolea, Iliuţă şi Chivuţă Trif şi Mircea Marcoş. Sărbătoarea de suflet a locuitorilor din Valea Viilor s-a încheiat cu o minidiscotecă a tineretului. Prin invitaţii festivalului s-au aflat Ioan Banciu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, şi senatorul Viorel Arcaş. „A fost o zi importantă pentru noi, iar cei care au venit în Valea Viilor au avut ocazia să ne cunoască mai bine”, ne-a declarat primarul Ilie Pinte. Cosmin Pal Foto: deschiderea oficială a festivalului
Actualizat:
eveniment
Festivalul Marţian Negrea a adunat toţi fiii satului
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Coliziune între două TIR-uri pe A1. Trafic îngreunat în zona municipiului Sibiu
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară dirijat, pe prima bandă, pe...