17.9 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Fuga Lolelor, al 6-lea an consecutiv în Agnita, după Revoluţie

Cele mai citite

Asociaţia „Breasla Lolelor” organizează duminică, 5 februarie, în Agnita (jud. Sibiu), evenimentul cultural „Fuga Lolelor” (germană „Urzelnlauf”), cu sprijinul Primăriei Oraşului Agnita şi a Casei de Cultură Agnita. La paradă vor lua parte peste 170 de lole – personaje mascate (germ. Urzeln), cu vârste cuprinse între 3 şi 60 de ani, care vor însoţi personajele simbolice tradiţionale ale breslelor săseşti din Agnita. Organizarea paradei începe la ora 9.00 în faţa societăţii Imix Agnita şi va defila începând cu ora 9.30 pe strada A. Iancu până în faţa Primăriei (aprox. ora 11.00), unde va avea loc spectacolul lolelor şi reprezentaţii de măiestrie ale personajelor. Aici oficialităţile oraşului şi cele invitate vor adresa câteva cuvinte participanţilor la eveniment. ,,Asociaţia «Breasla Lolelor» va prezenta toate personajele tradiţionale ale breslelor săseşti din Agnita, în acelaşi mod în care îl prezentau saşii agniţeni odată. Aceste personaje sunt: căpetenia paradei cu cei doi îngeraşi, ursul, ursarul şi coroana cu animale împăiate – reprezentanţii breslei cojocarilor, căluţul cu călăreţ mascat – reprezentanţii breslei croitorilor, jonglerii cu doage de butoaie – reprezentanţii breslei dogarilor, purtătorii de steaguri de breaslă, şi lăzi de breaslă”, declară Helmut Lerner, referent cultural FDG Sibiu. După terminarea spectacolului, lolele, organizate în prealabil în grupe pornesc „fuga lolelor” prin oraş, făcând zgomot cu bice şi talăngi pentru a alunga spiritele rele, vizitează prieteni sau rude unde se bea vin, se mănâncă gogoşi şi se cântă melodii tradiţionale. Evenimentul se încheie cu un bal al lolelor, începând cu ora 20.00. Dispărut din România, odată cu emigrarea saşilor, acest obicei este atestat încă din sec. al XVII–lea şi înglobează obiceiuri ale breslelor locale conduse de saşi. În prezent, obiceiul continuă să fie practicat, conform datinei, de către „Urzelnzunft Sachsenheim”, în Germania. (C.P.)

spot_img
Ultimele știri

Recrutopia lansează un serviciu românesc de recrutare cu AI: cum găsește candidați „invizibili” pentru metodele tradiționale

Compania de software Neurony lansează Recrutopia, un brand de recrutare care folosește Inteligența Artificială, automatizarea și validarea umană pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect