Întrebările şi nedumeririle dumneavoastră către ITM pot fi trimise prin intermediul Sibiu 100%, pe adresa redacţiei: str. ªtefan cel Mare, nr. 47, Sibiu, sau pe e-mail: [email protected] Răspunsurile vor fi publicate în ziar. Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu (ITM) Sibiu este o instituţie publică, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de ªanse şi Inspecţiei Muncii, prin care se exercită atribuţii de autoritate de stat, în domeniul muncii, relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul judeţului Sibiu. Inspectoratul controlează aplicarea unitară a legilor şi a altor acte normative care reglementează domeniile sale de competenţă la toate persoanele juridice şi fizice din sectorul public, mixt, privat şi la alte categorii de angajatori. Activitatea ITM Sibiu este orientată cu prioritate spre următoarele obiective: respectarea prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite, asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale şi a conflictelor sociale, identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale, evidenţa muncii prestate de persoanele angajate cu contract individual de muncă, legalitatea clauzelor contractelor individuale de muncă şi respectarea prevederilor cuprinse în legislaţia muncii. Alte activităţi fac referire directă la prevenirea şi eliminarea muncii copilului şi protecţia drepturilor cetăţenilor români care lucrează in străinătate. ITM Sibiu îşi desfăşoară activitatea la sediul central din Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17 şi la 5 puncte de lucru din teritoriu: Avrig, Cisnădie, Sălişte, Agnita şi Mediaş. (D.L.)
Actualizat:
ITM se prezintă
Cele mai citite
Ultimele știri
Medalii de aur și argint pentru elevii sibieni la Olimpiadele Naționale de Tehnologia Informației și Inteligență Artificială
Elevii sibieni s-au remarcat prin performanțe deosebite la Olimpiadei Naționale de Tehnologie a Informației (TIC), desfășurată la Buzău.Rezultatele lotului...
Articolul precedent
Articolul următor