O viaţă dedicată presei şi armatei

Un jurnalist sibian scrie articole în presa centrală şi locală, de 56 de ani Când vorbeşti despre presa militară din Sibiu, nu poţi trece peste numele locotenet-colonelului Victor Neghină, care, din 1955, scrie cu pasiune şi devotament despre viaţa de „cazon”. 81 de ani de viaţă din care 61 de ani în slujba armatei şi 56 de ani de presă militară. Acestea sunt câteva dintre datele care pot rezuma viaţa loc.col. Victor Neghină, dar în mijlocul acestor cifre se ascund sute de poveşti, transformate în articole şi devenite istorie. Sigur că nu toate consemnările din viaţa regimentelor devin pagini de manual sau toţi militarii, personaje istorice, dar munca de zeci de ani a loc. col. Victor Neghină, confirmă faptul că, uneori, profesorul de istorie (n.red. istorie militară), poate să facă istoria. Celui mai longeviv ziarist militar şi, probabil, celui mai longeviv ziarist din ţară îi dedicăm acest articol şi îl celebrăm de Ziua Presei Militare, 23 iulie. Primul articol: Pătrunjel din grădina bucătarului În octombrie 1950 a fost recrutat în Regimentul 4, la Vânătorii de Munte, Câmpulung-Muscel, într-o vreme când caporalii strigau „dacă vă întreabă cineva ce este armata, să răspundeţi: Noi armata, vânătorii de munte, suntem ţara şi mai mult, nimic!”. Un an mai târziu este selecţionat pentru ªcoala de Ofiţeri Activi de Infanterie, iar în 1954 este deja locotenent şi trimis pe graniţa de vest a României pentru a ajuta la construcţia unui sistem de fortificaţii, care să protejeze ţara de eventualele conflicte cu Iugoslavia condusă de dictatorul comunist J. B. Tito. Sistemul de fortificaţii pornea de la Zidul Berlinului din RDG, apoi trecea prin Ungaria, România, Bulgaria, Grecia şi urca până la Marea Neagră. Pe partea operativă se înfiinţaseră brigăzi de mitraliere, în permanenţă încărcate şi pregătite să primească ordinul de executare prin telefon. V. Neghină a fost trimis la Brigada 68 de la Binga, cu trei batalioane. Aici începe viaţa sa de ziarist militar. „În 1955, a venit locotenentul major Costăchescu, de la ziarul armatei, i se spunea pe atunci „Apărarea Patriei”. Dar pentru că ziua nu aveai voie în sistemul de fortificaţii, s-a limitat să se documenteze la militarii care se aflau în refacere. ,,Eram cazaţi în casele şvabilor, deportaţi atunci în Bărăgan sau în URSS. Acolo aveam bucătăriile, iar masa noastră era formată din trei iniţiale MFA – mămăligă, fasole, arpacaş; numai duminica mâncam pâine. Îl atenţionasem pe bucătar înainte, iar peste ciorba de fasole cu slănină afumată şi, apoi, peste iahnia de fasole, tot cu slănină afumată, a presărat un pumn de pătrunjel. Ziaristul mi-a cerut explicaţii şi i-am spus că în grădina şvabului am plantat seminţe aduse de la mama de acasă. Mi-a spus să scriu pe o hârtie povestea Pătrunjel din grădina bucătarului, iar după două zile mi-a apărut articolul în ziarul armatei. Mi-a lăsat şi un pachet de plicuri cu timbru sec şi mi-a spus să scriu tot ce văd că se întâmplă în batalionul nostru”, îşi aminteşte Victor Neghină. În 1956, la trei ani de la moartea lui Stalin, când Dej şi Tito se împăcaseră şi brigăzile de mitraliere ale fortificaţiilor au fost desfiinţate, V. Neghină începe cursurile de patru ani ale Academiei Militare Generale la Bucureşti. Apoi, în 1965 este selecţionat ca lector ªcoala de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la Catedra de ştiinţe socio-umane, unde, în 1980, ajunge şef de catedră. În tot acest timp, el scrie încontinuu ca ziarist voluntar pentru ziarul armatei, fiind corespondent pentru Bucureşti. Primul articol despre Sibiu, „Ploaia de Stele” consemna festivitatea de absolvire a unei promoţii de 2.500 de absolvenţi. Subiectele interesante erau rezultatele de la trageri, îndeplinirea unor misiuni, perioada îngheţurilor sau a inundaţiilor, manifestările sportive şi cele culturale de la cercurile militare. „Nu am făcut şcoală de ziarişti, dar, citind ziarul armatei şi presa vremii, m-am orientat. Iar dacă mi s-a publicat, au ţinut seama de valoarea sau conţinutul articolului”, continuă V. Neghină. „Un ziarist militar, nu trebuie să ştie să tragă cu arma foarte bine, dar trebue să aibă o conduită” Se putea scrie despre orice, mai puţin despre secrete militare, iar comandantul garnizoanei trebuia să ştie ce publici. Dacă se constata că militarii nu au mâncare de calitate, ziariştii militari nu puteau publica în ziar, dar i se spunea comandantului ce consemnări s-au făcut. „În şcoală mai erau şi lipsuri, şi se inventase în ziar o coloană cu bune şi rele, cum era în Scânteia. Am scris şi am transmis la Bucureşti, că în locuinţele repartizate militarilor au năpădit ploşniţele. Nu mi-am pus numele, dar mă suspectau. I-am pus pe alţii pe urmele mele”. Printre subiectele care au provocat scandal se numără două articole publicate în Tribuna, unde redactor-şef era regretatul Victor Domşa.„Am luat-o la picior prin vreo 7-8 restaurente din Sibiu. Am ajuns la Călugărul, în meniu: iahnie de fasole cu ciolan de porc. Ospătarul îmi spune «Domnule, fasole avem, dar nu primirăm adidaşii». M-am dus la Bufniţa, ospătarul mă cunoştea şi m-au servit cu un polonez cu muştar, dar m-au băgat la separeu. Am scris articolul «Poftiţi la masă, dacă v-aţi adus de acasă». L-au publicat şi tovarăşa Bleahu de la Propagandă, i-a spus lui Domşa, «Cum îţi permiţi să publici aşa ceva? Noi nu avem mâncare? Dacă se mai întâmplă, dispari!». Apoi, eram în poligon, un electrician mi-a spus că i-a născut soţia încă o fată. Avea deja patru şi vroia un băiat să-i poarte numele. Am scris un articol «Casa cu cinci flori». Am scris ce mi-a spus el, că e uşor să faci copii, dar e greu să-i creşti; cu ce ne dă partidul, abia pot să ţin o pisică. Responsabila cu articole despre natalitate şi-a dat acordul de bun de tipar, şi a fost dată afară de la ziar”, povesteşte Neghină. De-a lungul timpului a scris pentru 20 de publicaţii şi în prezent scrie la Sibiu 100% şi la revista „Rapsodia” a Cenaclului „George Topârceanu” al Cercului Militar Sibiu. „Nu sunt ziarist. Am fost ofiţer militar, dar mi-a plăcut şi presa. Un ziarist militar, nu trebuie să ştie să tragă cu arma foarte bine, dar trebuie să aibă o conduită, o anumită prestanţă. Am căutat să fiu un exemplu. Dacă nu redai adevărul, îţi creezi o imagine şi îţi creezi duşmani. Dacă vrei să exagerezi, nici atunci nu e bine pentru că oamenii ştiu. Să nu scrii din auzite, să scrii din ce vezi, iar cei care te citesc să se regăsească. Astea le-am înţeles, nu le-am citit nicăieri”, încheie loc. col. V. Neghină. BIO: Născut: 8 octombrie 1930, judeţul Vâlcea Educaţie: ªcoala de Ofiţeri; Academia Militară Ocupaţie: Corespondent voluntar de presă Familie: Văduv, are o fată şi un nepot Ioana Mălău