7.4 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Proiect de 20 de milioane de lei inaugurat de Prefectul Răcuciu

Cele mai citite

Prefectul Horaţiu Răcuciu a participat vineri, la Alba Iulia, la festivitatea de lansare a Proiectului „Managementul planurilor de intervenţie şi contingenţă pentru infrastructura critică la nivel regional, utilizând sisteme informatice de gestiune şi evaluare a riscurilor, pentru îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivelul autorităţilor publice locale”. Proiectul este realizat de Instituţia Prefectului judeţului Alba Iulia, Instituţia Prefectului judeţului Sibiu şi Fundaţia Centrul Naţional APELL pentru Managementul de­zastrelor. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi se va derula pe o durată de doi ani. Valoarea totală este de 19.999.930 de lei, din care 16.999.940 reprezintă finanţarea nerambursabilă. Obiectivul principal îl constituie identificarea elementelor de infrastructură critică în regiunea proiectului – judeţele Alba şi Sibiu, în vederea creşterii capacităţii de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, consolidarea deciziilor la nivelul instituţiilor publice locale şi centrale, instruirea, specializarea şi îmbunătăţirea capacităţilor reprezentanţilor administraţiilor publice locale şi centrale privind managementul integrat al situaţiilor de urgenţă generate de evenimente ce afectează infrastructura critică. Potrivit OUG 98/2010, infrastructura critică naţională se referă la un element, un sistem sau o componentă a acestuia, aflat pe teritoriul naţional, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale ori economice a persoanelor şi a carui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele funcţii. „Mă.bucur foarte mult că astăzi lansăm acest proiect. Vreau să-i felicit pe cei care au avut iniţiativa scrierii cererii de finantare a acestui proiect. Sunt sigur că va fi un succes şi se va desfăşura în bune condiţii. La nivelul judeţulul Sibiu ne-am confruntat în ultimul timp cu câteva situaţii de urgenţă majore: inundaţii sau incendii de pădure şi de fiecare dată Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu promptitudine, dar sunt sigur că acest proiect va aduce un plus de valoare la activitatea pe care ei o desfăşoară. În final, am convingerea că acest proiect, dublat de o foarte bună colaborare, pe care nu o ascund, şi nu ne ferim să o spunem, pe care o avem cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul Judeţean la Sibiu şi sunt sigur că aceeaşi colaborare este şi la Alba, va conduce la politici publice în domeniul managementului de urgenţă, dar cel mai important lucru este că va creşte gradul de siguranţă a cetăţeanului.”, a declarat prefectul Horaţiu Răcuciu. (I.M.)

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Controale în forță ale poliției pe DN1. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de marți, o amplă acțiune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect