Sibiul sub cod albastru de securitate: Unităţile jandarmeriei, ISU şi Poliţiei au fost trecute la începutul săptămânii la nivelul de alertă precaut (cod albastru) de ministrul de interne, Traian Igaş. Scopul alertei sunt protestele desfăşurate zilnic şi la Sibiu. Începute în 13 ianuarie fără autorizaţie, de luni acestea sunt autorizate la cererea Asociaţiei Sibiu Decembrie 1989, condusă de Mircea Bucur. Tot timpul protestele au fost paşnice. Doar câteva incidente, ale unor provocatori, dar care nu au generat violenţe din partea manifestanţilor. Zilnic tot mai mulţi oameni ies în stradă la Sibiu. La început ieşeau pentru susţinerea medicului Raed Arafat, apoi contra preşedintelui Traian Băsescu. Oamenii provin din diferite categorii sociale şi de vârstă, fiecare cu problemele sale, dar toţi nemulţumiţi de actualul regim impus de PD-L şi preşedintele Băsescu. Miting legal, apar provocatorii Un cetăţean din blocul 11 de pe Bulevardul Mihai Viteazu, încă neidentificat de Poliţie, a aruncat luni seara un ghiveci înspre coloana de manifestanţi paşnici şi a spart capul muzeografului Alexandru Sonoc, de la Muzeul Brukenthal. Acesta a fost operat miercuri şi se recuperează la spital. Deşi provocaţi şi miercuri seara de doi indivizi care au înjurat şi scuipat spre cei peste 3.000 de oameni care mărşaluiau prin oraş, aceştia nu au răspuns. „Prima dată am venit cu problema domnului Arafat. Acum continuăm cu domnul Băsescu să se ducă pe navă sau sub navă şi să lase poporul român să aibă parte de o altă conducere. Să mă simt şi eu ca pensionar, după ce am muncit 45 de ani şi acum eu să trăiesc cu o pensie de 1.000 de lei, care nu-mi ajunge şi nu e după meritul meu. Îi doresc domnului Băsescu ca începând de mâine să-şi dea demisia”, a declarat I. Rusu, pensionar participant la proteste. Prefectul, bun ascultător Prefectul Răcuciu a organizat marţi, de urgenţă, întâlniri cu asociaţiile de pensionari, unele sindicate şi asociaţii ale revoluţionarilor. Acesta a ascultat toate păsurile şi a promis că le tirmite Ministerului Administraţiei şi Internelor. Tot el a anunţat că Sibiul este şi el sub cod albastru de securitate ceea ce înseamnă că toate unităţile ISU, Jandarmerie, Poliţie menţin un efectiv de un sfert de personal în permanenţă la bază şi de asemenea asigură 24 de ore din 24 conducerea operativă. „Nu staţi în balcoane, că muriţi de foame” Sibienii au strigat „Jos cu Dictatorul”, „Nu vă fie frică că Băsescu pică” şi alte sloganuri anti-prezidenţiale. De la o zi la alta numărul lor a crescut. Protestele vor continua legal până în 24 ianuarie, inclusiv, zilnic de la 18 la 21. Pornirea se face din Piaţa Mare pe traseul strada Nicolae Bălcescu, Calea Dumbrăvii şi Mihai Viteazu. Până acum protestatarii au venit cu pancarde, figurine sau chiar o cruce pe care au depus-o la sediul PD-L din centru. Imixtiunea politicului în proteste Medieşenii au ieşit şi ei de luni în stradă, dar foarte puţini. Joi, PSD a obţinut autorizaţie pentru miting. Printre protestatari au fost văzuţi liderii locali din opoziţie, Teodor Plopeanu, Tudor Jeleriu, Ilie Laţa. La Sibiu, politicienii au lipsit de la marşuri, deşi luni deputatul PNL Mircea Cazan a declarat la o conferinţă de presă că se va alătura manifestaţiilor stradale, dar nu a făcut-o. Imixtiunea politicului în marşuri nu s-a simţit la Sibiu, cum a fost în alte oraşe din ţară. Mai mulţi protestatari, inclusiv sibieni au semnat un apel contra confiscării protestelor de partide politice. ,,Subsemnaţii, participanţi la protestele spontane împotriva guvernării Băsescu, condamnăm tentativa PSD şi PNL de confiscare a protestelor. Asistăm la scenariul din 1989-’90, când revoluţia tineretului a fost furată în folosul unor politicieni corupţi şi incompetenţi. PSD şi PNL sunt la fel de vinovate de dezastrul ţării. Atât PDL cât şi PSD sunt partidele descendente directe ale FSN, moştenitorul PCR. Ca naţionalişti, nu putem accepta înlocuirea guvernului PDL cu un guvern PSD-PNL. Ar fi doar o schimbare de persoane. Corupţia şi trădarea vor rămâne. Facem apel la toţi românii care participă la manifestaţii în ţară să respingă diversiunea! Să dăm un vot de blam întregii clase politice expirate! Din aceste mişcări spontane trebuie să se nască o reformă morală, o nouă clasă politică.”, este semnalul tras de protestatari. Opiniile sibienilor participanţi la proteste: „Este păstrarea unei acţiuni care a început de vineri la ora 16 şi care doreşte să arate că suntem nişte cetăţeni cu demnitate, care revendicăm mai multe şi în primul rând alegeri anticipate”, a declarat Cristina, 35 de ani. „Am venit ca majoritatea pentru aceeaşi treabă, să-l dăm jos pe Băsescu, adică să-şi dea demisia. Acesta ar fi un lucru normal. E a treia seară când vin şi o să venim în fiecare seară să vedem ce se întâmplă. Am vrea ca problema să se rezolve cât mai repede, ar trebui să iasă Băsescu să spună ceva. Noi ştim ce vrem, să vedem şi noi ce părere are el acum”, N.F., 56 de ani. „Am venit ca să-l dăm jos pe Băsescu, ca preşedinte nu a făcut nimic pentru români ca să fim mulţumiţi. Vrem un alt preşedinte ca să avem totuşi ceva realizări. Nu sunt locuri de muncă, sunt restructurări, salariile sunt mici, chiriile foarte mari. Nu mai putem trăi cu salariile astea”, V. P., 26 de ani. „În primul rând vrem să ne recştigăm drepturile, să avem voie să spunem ce gândim. Nivelul de trai este foarte prost, vrem să trăim ca orice om, să fim plătiţi după munca noastră. Nu avem pretenţii mari, dar măcar să putem trăi de pe o zi pe alta. Toate legiile pe care le-au făcut până acum, le-au făcut prost, le-au făcut împotriva noastră şi a clasei de jos şi mijlocii. Domnul prim-ministru a spus astăzi că vrea linişte. Se va face linişte când preşedintele meu, pe care l-am ales, îşi va da demisia ca un om normal. Noi l-am ales şi probabil că noi trebuie să-l dăm jos pentru că el nu va avea bunul simţ să plece. Nu e bătut în cuie, vom alege pe altcineva. Nu ştim încă pe cine, dar o să vedem”, I.S., 49 de ani. „Oraşul bunelor maniere înseamnă că 2.000 de persoane pot să treacă printr-un pasaj, fără să întrerupă circulaţia. Am fost funcţionar public, am fost disponibilizat, soţul este fost militar şi nu mai poate cumula pensia cu salariu. Nu se mai poate. Eu parcă m-am culcat ieri şi m-am trezit vorbind aceleaşi lucruri, am fost la Revoluţie, aveam 20 de ani, acum am 40 de ani şi ţip aceleaşi lucruri. Nu este posibil aşa ceva, iar ca mine sunt mulţi. Generaţia mea, a decretiştilor, ar trebui să ieşim”, I.O., 40 de ani. „Nu am niciun loc de muncă, am terminat facultate, masterat şi nu am nimic. Am terminat ecologie şi protecţia mediului şi nu găsesc nimic. Nici măcar joburi slabe nu găsesc”, A.V. 26 de ani. „Am venit să protestez pentru că nu vreau să plec din ţară. Am făcut o facultate de 6 ani şi nu aş vrea să plec pentru că am un copil şi vreau să rămân aici cu soţul şi copiii mei”, D. N. 32 de ani. „Protestez pentru o viaţă mai bună. Pentru drepturile noastre şi înlăturarea regimului PDL-ist, pentru înlăturarea Guvernului Boc. I-am votat, din păcate, şi senzaţia e de mare dezamăgire. O să mai venim până se ajunge la o concluzie favorabilă”, M.I., 28 de ani. Călin Blaga, Ioana Mălău, Fotocredit: Sebastian Marcovici
Actualizat:
Protestele continuă
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Bolojan va DEMITE toți oamenii PSD-ului din Guvern și prefecții social-democrați
Criza politică escaladează rapid la vârful puterii. Potrivit unor surse politice, premierul Ilie Bolojan pregătește o mișcare radicală: în...




