S.O.S. Biserica Evanghelică Luterană CA Veseud – Slimnic

Interviu cu Aurel Badiu, autorul „Monografiei Satului Veseud” Reporter: Recent am discutat despre „Monografia Satului Veseud”. Atunci spuneaţi că, după scrierea acestei lucrări, aveţi mai multe mâhniri pe care vreţi să le spuneţi. Aurel Badiu: Da, aşa este, una dintre mâhnirile personale, dar şi ale comunităţii este starea jalnică a Bisericii Evanghelice Luterane CA din Veseud, care este într-o stare avansată de degradare, iar dacă nu se intervine la timp, vom asista curând la prăbuşirea ei. Zidurile au început să se crape, acoperişul este în parte dărâmat, în interior podeaua şi mobilierul s-au distrus din cauza apei de ploaie, iar gardul împrejmuitor nu mai există. Rep.: Este interesant că dumneavoastră vă pasă atât de mult despre un bun al comunităţii germane, al saşilor. Sunteţi enoriaş al acestei biserici? A.B.: Nici vorbă. De când m-am născut sunt ortodox. Oricărui român adevărat îi pasă şi de ceilalţi. Tot aşa le pasă şi consătenilor mei, pentru că la fel ca Biserica Ortodoxă, şi Biserica Evanghelică face parte din universul nostru, al satului Veseud. Rep.: V-aş ruga să vă referiţi pe scurt la istoricul bisericii. A.B.: Construcţia şi dotarea bisericii au durat 11 ani, din 1867, când s-a făcut fundaţia, până în 1878, când a avut loc sfinţirea acestui lăcaş de cult, la care se adaugă încă trei ani anteriori, când s-au strâns fonduri. Localnicii saşi au făcut eforturi foarte mari pentru construcţia bisericii: trei ani au donat a zecea parte din recolta de pe terenurile lor şi zece ani au lucrat gratuit terenul bisericii. Au fost ajutaţi şi de Asociaţia „Gustav Adolf” şi de regele Prusiei Wilhelm I, care a donat 200 de florini. Din 1878 şi până în prezent, a fost reparată de mai multe ori în anii 1910, 1923, 1929, 1934, 1956. În 1962 a căzut butonul turnului, degradat în urma tragerilor din Primul Război Mondial, dar a fost montat pe cheltuiala enoriaşilor în acelaşi an. Rep.: Ce aţi putea să ne spuneţi despre comunitatea saşilor din Veseud? A.B.: În Veseud, saşii sunt menţionaţi încă din sec. al XIV-lea, de la prima atestare documentară a localităţii. Deşi una din denumirile localităţii este „Veseudul Săsesc” („Sasz Veszöd”), numărul saşilor nu a depăşit niciodată 30% din totalul populaţiei (a fost în medie 25%). Saşii însă au fost o comunitate bine organizată, gospodari şi au trăit în armonie cu populaţia majoritară românească. De-a lungul istoriei au luptat de multe ori împreună pentru o viaţă mai bună. Singura perioadă care a tulburat liniştea comunităţii satului, învrăjbindu-i pe saşi şi pe români, a fost perioada 1938-1945, care însă, din păcate, a creat amintiri amare în rândul comunităţii. Acestea însă s-au estompat în timp şi au rămas amintirile plăcute. Rep.: Ce vă amintiţi mai plăcut despre această biserică? A.B.: Biserica Evanghelică nu este o construcţie mare, dar este frumos amplasată, în centrul satului, şi are o arhitectură în stil gotic, deosebită. Copil fiind, am fost primit în biserică „am cântat” la orgă şi am urcat în turn să văd clopotele. Îmi amintesc cât de îngrijită era biserica şi terenul înconjurător: o grădină plină cu iarbă, flori şi pomi fructiferi. Era o plăcere să-i vezi pe saşi îmbrăcaţi în costumele lor populare, mergând la biserică. După 1989, saşii au plecat. Ultimul enoriaş, Wecheza Hantz zis „Hanţul lui Ciupică”, a decedat în anul 2009. Rep.: Ce credeţi că-i leagă pe consătenii dumneavoastră de această biserică? A.B.: Amintirile despre comunitatea saşilor şi despre această biserică. Cu ani în urmă, când era furtună cu ploi puternice, clopotul Bisericii Evanghelice suna puternic peste sat. Draser Johan (decedat în 2006 în Germania) era la post de fiecare dată. Acum clopotele au amuţit. Este mare, foarte mare păcat, că proprietarii, depăşiţi de situaţie, nu au găsit până în prezent o soluţie. Rep.: Care credeţi că ar fi soluţia pentru această biserică, dacă enoriaşi nu mai sunt? A.B.: Prin această situaţie a inutilităţii unor lăcaşe de cult au trecut şi trec şi în prezent un număr mare de ţări occidentale: Marea Britanie, Olanda, Belgia, Danemarca, ş.a. Proprietarii acestor biserici au găsit însă, soluţii alternative, respectiv folosirea lor pentru alte destinaţii, în special destinaţii sociale sau culturale. ªi în acest caz, problema cea mai importantă este ca acestui lăcaş să i se găsească o destinaţie, iar clădirea să rămână în aspectul său exterior, aşa cum a fost în vremurile sale bune, pentru a se putea menţine universul satului. Desigur, acest lucru trebuie făcut în interesul proprietarului, dar mai ales, al comunităţii. Costurile nu sunt mari, pentru că este o construcţie relativ mică. Rep.: Dumneavoastră aţi intervenit la vreo instituţie? A.B.: Da! De aproape doi ani am intervenit în scris şi am avut convorbiri directe sau telefonice cu Dietrich Galter – decanul Consistoriului Evanghelic Lutheran CA Sibiu, care a promis că vor încerca să găsească o soluţie. Am înţeles că recent au început discuţiile cu Virgil ªoroştinean, primarul comunei Slimnic. Noi sperăm să se găsească cât mai curând o alternativă pentru a fi salvată această construcţie minunată. Călin Blaga