Pe 9 mai se împlinesc 66 de ani de la capitularea Germaniei în faţa forţelor aliate, denumită Ziua Victoriei. În semn de recunoştinţă a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, prin legea 303/2007 s-a instituit Ziua veteranilor de război, care se omagiază anual la 29 aprilie. A fost aleasă această zi, având în vedere că la 29 aprilie 1902 când se împlinea un sfert de veac de la decretarea mobilizării în data de 29 aprilie 1877, pentru războiul care avea să ducă la cucerirea independenţei de stat a României, regele Carol I a instituit prin Înalt Decret Regal titlul de veteran de război recunoscând astfel jertfa de sânge pe câmpurile de bătălie ale Griviţei, Plevnei, Rahovei, Vidinului şi Smârdanului. Reluând această tradiţie, la 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul Lege nr. 440 pentru acordarea calităţii de veteran de război participanţilor la războiul din 1913 şi a celor care au participat la cele două războaie mondiale, prin care li se asigura veteranilor de război anumite drepturi şi facilităţi. Sibiu 100% a stat de vorbă cu câţiva sibieni care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial. Iată câteva din amintirile lor. Veteran de război lt. col (rez.) Viorel Tănase: veteranul veteranilor de război Cel mai vârstnic veteran de război şi fost deţinut politic, Viorel Tănase a văzut lumina zilei cu 103 ani în urmă la 24 mai 1908, în comuna Poiana Sibiului, din care 3 ani i-a trăit în bătaia glonţului, iar 14 ani în detenţie, din cei 25 de ani cât a fost condamnat în anii regimului totalitar comunist. După absolvirea claselor primare în localitatea natală, a urmat cursurile liceului Andrean din Sibiu, apoi cursurile Conservatorului de Muzică şi ale Academiei Comerciale din Cluj-Napoca. După absolvirea Facultăţii de finanţe, a fost selecţionat pentru ªcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte, şcoală pe care a absolvit-o în anul 1931 cu gradul de sublocotenent în rezervă. A practicat meseria pentru care s-a pregătit o perioadă de 8 ani la Administraţia Financiară Sibiu. La începutul celui de al Doilea Război Mondial avea gradul de sublocotenent şi a fost mobilizat în Regimentul 11 Cavalerie din Arad, din cadrul Diviziei 1 Cavalerie, ca adjutant al comandantului de divizie colonel N. Brătescu. Cu această divizie a luat parte la acţiunile de luptă ale armatei române pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei, răpite în vara anului 1940 de către URSS. Ajuns în zona bătăliei din Cotul Donului, în 1942, a contractat o nefrită după care a fost scos din dispozitivul de luptă. Doar cu câteva ore înainte ca trupele sovietice să finalizeze încercuirea trupelor româno-germane din Cotul Donului a fost scos din zona operaţiilor cu o ambulanţă a trupelor aliate germane şi transportat spre vest într-un spital militar al aliaţilor. După staţionări succesive în mai multe spitale a fost transferat în ţară şi internat la Spitalul Militar din Galaţi unde a rămas până la însănătoşire. Conform ordinului M. St. M., la externare s-a prezentat la Regimentul 11 Cavalerie din Arad, unde a rămas până la demobilizare la sfârşitul războiului, când s-a întors în sânul familiei bucuros că a scăpat cu viaţă. ªi-a ocupat locul de muncă avut înainte de începerea războiului şi visa la noi proiecte pentru el şi cei apropiaţi: cei doi copii şi soţia-profesoară. Dar visurile i-au fost spulberate fiind supus unor neîntrerupte arestări, anchete, condamnări la ani grei de detenţie, acuzat fiind de ,,uneltire împotriva orânduirii sociale”. Prima arestare s-a produs în martie 1945, urmată de altele în 1948 şi 1954. În total a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, ani din care a executat 14 în penitenciarele Sibiu, Văcăreşti, Piteşti, Aiud, Braşov, Codlea şi purtat prin lagărele de muncă Canalul Dunăre – Marea Neagră, Oneşti, Borzeşti, Balta Brăilei, de unde a fost eliberat în august 1964 în baza decretului de graţiere a deţinuţilor politici. După ieşirea din detenţie s-a angajat la IPAS la serviciul aprovizionare, fiindu-i interzisă ocuparea vechiului loc de muncă, sau a altora conform pregătirii sale. După revoluţia din decembrie 1989, face parte din Asociaţia Veteranilor de Război „General Traian Moşoiu”, fiind avansat onorific până la gradul de locotenent colonel în rezervă. Ca o recunoaştere a meritelor şi a sacrificiilor sale, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani conducerea centrală a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război l-a onorat cu Diploma de Merit, iar la împlinirea vârstei de 102 ani, în luna mai 2010, a fost sărbătorit la Cercul Militar Sibiu fiindu-i decernate diplome din partea Primăriei, a Veteranilor de Război, a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în retragere şi a Cercului Militar Sibiu. Eroul acestor rânduri s-a implicat şi în activitatea celor nedreptăţiţi de regimul comunist, fiind un membru important al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Sibiu. Veteran de război plt. adj. (r) Lupaş Gheorghe: cizmarul Diviziei 20 infanterie. S-a născut la 2 februarie 1915 în satul Meteş, judeţul Alba. La vârsta de 15 ani neîmpliniţi a fost adus de părinţi în oraşul de pe Cibin să înveţe o meserie, şi a fost încadrat ucenic la firma „Cizma”. După parcurgerea uceniciei, fapt care a durat patru ani şi şase luni, s-a angajat cizmar la firma „Petcu Ilie”, firmă care exista pe acea perioadă pe Calea Dumbrăvii numărul 2. În anul 1939 a întemeiat o familie, şi a locuit pe strada Înfrăţirii din Sibiu. La data de 1 aprilie 1937 a fost încorporat la Regimentul 31 Artilerie din Alba Iulia, unde a fost încadrat observator într-o echipă de tunuri calibru 75 mm. În anul 1940, după cedarea Ardealului de nord-vest, regimentul a fost transferat în Garnizoana Târgu-Mureş, iar de aici în luna mai 1941 a fost cantonat în Moldova la vest de râul Prut, în vederea ofensivei pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei. Cu câteva zile înainte de declanşarea ofensivei a fost scos din dispozitivul de luptă şi trimis la „partea sedentară” a regimentului în Garnizoana Alba Iulia unde a rămas până în iulie 1945 când, după mai bine de 8 ani, a fost demobilizat. Datorită faptului că era cizmar de meserie, a fost numit şeful atelierului de cizmărie şi curelărie al Regimentului 31 Artilerie, atelier încadrat cu 22 de cizmari concentraţi. „Ne consideram şi noi pe front şi munceam zi-lumină, reparam încălţăminte pentru trupă şi hamurile cailor, zilnic reparam peste 80 de perechi de bocanci şi cizme şi 3-4 perechi de hamuri pentru cai”, declara Gheorghe Lupaş. Volumul cel mai mare de activitate era primăvara, când se topeau zăpezile – şi toamna când ploua. Toată activitatea era desfăşurată sub presiunea volumului mare de muncă, şeful serviciilor de la „partea sedentară” a Regimentului fiind preocupat ca toţi cei care asigurau logistic desfăşurarea războiului să ofere la timp şi de calitate echipamentul necesar. „În cei aproape 5 ani de mobilizare, ca şef de atelier împreună cu cei 20 de cizmari din subordine am încălţat de cel puţin 4 ori fiecare din cei care au făcut parte din efectivele Diviziei şi am reparat, după calculele mele, 5.000 de perechi de harnaşamente de cai”. Pentru modul exemplar de îndeplinire a misiunii încredinţate a fost citat pe Ordinul de zi al Regimentului. Plt. adj. (r) Lupaş Gheorghe face parte din Asociaţia Veteranilor de Război „General Traian Moşoiu”, în cadrul căreia a fost avansat onorific la gradul actual şi a fost distins cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945”. După demobilizare a lucrat mai departe în Sibiu la Întreprinderea de Încălţăminte şi Marochinărie „13 Decembrie” de unde s-a pensionat la lim
ită de vârstă în anul de 1975. Dacă cineva îl întreabă: „Acum, la vârsta de 96 de ani, care au fost cele mai mari satisfacţii care i-au marcat viaţa”, îi răspunde cu vorbă blândă, domoală: „Am pus şi eu o picătură din viaţa mea la susţinerea eforturilor şi a sacrificiilor Armatei Române pe cele două fronturi pentru eliberarea teritoriilor patriei, aşa cum a făcut-o şi tatăl meu la vremea lui ca voluntar în Armata Română în Primul Război Mondial”. Iar la întrebarea „Care sunt bogăţiile agonisite în cei 96 de ani de viaţă”, acesta răspunde cu seninătate: „Averea mea de o viaţă este această căsuţă şi mai mult decât orice, cei 56 de urmaşi 7 copii, 16 nepoţi, 25 de strănepoţi şi 8 stră-strănepoţi, care îmi alină suferinţele vârstei şi mă ţin în viaţă şi mă mândresc cu ei”. La rândul lor, după cum se poate vedea şi din imagine, toţi se mândresc cu tatăl, bunicul, străbunicul şi stră-străbunicul Lupaş Gheorghe. Veteran de război plt. adj. (r) Armenciu Ioan – Pâine pentru tunari Armenciu Ioan, când a început al Doilea Război Mondial, avea 14 ani şi era elev la şcoala profesională din Mârşa, unde deprindea meseria de lăcătuş mecanic. Aflat acum în pragul celui de-al 86-lea an de viaţă, născut fiind în satul Băneşti, amintirile îi sunt încă vii. Timp de patru ani, cât a durat războiul, a lucrat în fabrica de muniţie din Mârşa, care fabrica proiectile pentru artilerie calibru 105 mm. ,,Dimineaţa şi până la amiază, cei 80 de elevi, montam focoase la proiectilele pentru artilerie. Comandantul fabricii ne spunea:
Publicitate
Publicitate
