Timp în dar, la bătrâneţe

„Anii ne trec repede că sunt de la Dumnezeu şi tot el ni-i ia înapoi”, Doiniţa Mitea Camere luminate, dar liniştite, căci puţine voci se aud aici. Doar zgomotul televizoarelor, aprinse la fix, sparg tăcerea care înconjoară lumina albă, pereţii albi şi viaţa în alb a bătrânelor de la Căminul-spital de pe strada Azilului. În acest loc, timpul e în aşteptare: a unei uşi care să se deschidă, a unei voci cunoscute care nu se aude, a unei strângeri de mână pe care degetele tremurânde o caută în aer. Multe zile trec la fel, monotone şi încete, în ritmul paşilor ezitanţi care se aud uneori pe coridoare. Dar sunt şi momente în care, într-una din încăperile de la etajul întâi, dacă vei asculta cu atenţie, vei auzi ceasurile ticăind, semn că timpul a luat-o din loc. Bătrânele vorbesc, cu vocile lor mici, unele chiar cântă sau recită poezii. Aşezate cuminţi, pe scaune înalte, îşi aranjează broboadele şi bastoanele, ascultând cu atenţie. Reporterii Sibiu 100% au luat parte la întâlnirea săptămânală organizată de Asociaţia Femeilor Ortodoxe din Sibiu la Căminul de pe strada Azilului şi vă spun cu ce i-a surprins această obişnuită adunare. Ani lungi, dar buni Totul începe la patru fix, în fiecare zi de marţi, oră la care orice bătrân din Căminul-spital poate participa la reunirea clubului de la etajul întâi. E numit „club”, dar în sensul mai vechi al cuvântului – loc de întâlnire, de socializare. „Povestim fiecare ce vrea, uneori mai servim o cafea sau un ceai, depănăm amintiri”, ne explică Eugenia Fătan, preşedinta Societăţii Femeilor Ortodoxe(SFO). Participanţii sunt mai mereu aceiaşi şi, de obicei, doar femei, care vin cu entuziasm la unul dintre cele mai importante evenimente ale săptămânii lor. „Aşteptăm cu drag momentul acesta”, spune Mărioara Pămarau, în timp ce îşi îndreaptă căciula de blană neagră. „E bine să ai oameni care să te înţeleagă”, crede Magdalena Savu, aşezată într-un colţ, aproape de uşă. „Sunt în cămin de 10 ani, poate vor fi 11. Au fost ani lungi dar buni, nu mă plâng”, adaugă Doiniţa Mitea, cea mai vârstnică participantă la întâlnire, bătând uşor cu bastonul în gresia lucioasă. Evadarea mea Femeile povestesc pe rând, privindu-se lung şi cu răbdare. În discuţia lor, membrele AFO intervin arareori pentru a spune o vorbă bună. „Ele îmi aduc cărţi, dar şi reviste, pe orice pun mâna – eu asta fac toată ziua, citesc. E evadarea mea într-o lume specială”, ne mărturiseşte Elena ªerban, care şi-a găsit un loc separat de celelalte bătrâne. Femeia a lucrat în turism la Păltiniş, dar şi la Răşinari, însă boala a luat-o prin surprindere. „Eram atât de puternică, de bine, dacă cineva mi-ar fi spus că voi ajunge aici, aş fi fost în stare să-l bat”, spune ea convinsă. „Am avut două case, gospodărie mare, în Prisaca, de toate m-am ocupat. Dar într-o clipită n-am mai avut cum”, se aude şi vocea gravă a Doiniţei, femeia care se declară râzând a fi„ţărană”. „Când eram tânără credeam că o să împărăţesc lumea, dar m-am înşelat”, adaugă Elena, încruntându-şi pentru un moment chipul neted, care încă mai păstrează amintirea unei frumuseţi uitate. Un cântec săltăreţ De pe scaunul său tapiţat, singură Ana Pralea nu spune nimic. Zâmbeşte din când în când, dar, după cum ne explică celelalte, nu aude bine. „Dânsa ştie multe, e foarte simpatică”, lămureşte Liliana problema şi se îndreaptă către bătrâna care nu se lasă prea mult rugată. Privind ghiduşă în jur, recită, gesticulează cu mâinile, spunând poezii glumeţe, nemaiauzite. Încurajată de aplauzele celor din jur, se pune apoi pe cântat romanţe şi face un soi de dans prin mijlocul camerei, stârnind râsetele tuturor. Pentru câteva clipe vesele, bătrânele nu mai sunt bătrâne, împovărate de ani şi singurătate. Sunt doar un grup de femei care se întrec care mai de care în a-şi arăta talentele şi buna dispoziţie. E greu să îţi imaginezi astăzi în ce fel de lume şi-au trăit tinereţea Ana Pralea şi prietenele ei. Ce fel de reguli le-au guvernat viaţa lor sau cea a părinţilor lor. Poţi înţelege doar ce a rămas din aceste reguli. ªi intuieşti, o mică parte, din minunea care le face pe aceste femei să râdă. Bătrâni, copii, nevoiaşi Societatea Femeilor Ortodoxe (SFO) din Sibiu este o asociaţie nonguvernamentală, înfiinţată în anul 2005, care numără astăzi peste 140 de membre. Printre principalele activităţi ale acesteia se numără serviciul social din cadrul Bisericii din Groapă, unde Asociaţia oferă în fiecare joi şi sâmbătă o masă caldă persoanelor fără adăpost dar şi susţinerea persoanelor vârstnice singure, prin vizitele săptămânale la Azilul de bătrâni Spitalul Medieval. „Organizăm zile de naştere sau onomastică pentru bătrânii din căminul de pe strada George Coşbuc. Totodată, facem vizite periodice la orfelinatul din Turnu Roşu – pentru copii organizăm excursii şi facem aprivizionare cu rechizite”, declară Eugenia Fătan, preşedinta SFO. Alexandra Ion Cristea