Olimpici sibieni Raluca Buduşan „Teddy este după alfabet al treilea din clasa mea. Lucrez de aproximativ 6,7 ani cu el. Are toate calităţile unui pianist foarte bun. Este un băiat talentat, care promite foarte mult.” Enikö Orth, profesor îndrumător. Pianul a apărut în viaţa lui Tudor, într-un fel sau altul, încă de la vârsta de 3 ani. În casa lui a existat o pianină şi când unchiul său a interpretat jazz 2 ore încontinuu, pentru Tudor totul a fost limpede: „Am tot bătut-o pe mama la cap să-mi caute profesor de pian şi la vârsta de şase ani m-am trezit la Liceul de Artă Sibiu, în clasa I, la secţia pian principal. ” Vorbim despre pasiune şi dedicare, şi atunci este de la sine înţeles că rezultatele nu au întâziat să apară. „Primul concurs, care a fost şi naţional, l-am avut în clasa a II-a la Sighetu Marmaţiei, unde am obţinut locul 1. Au urmat apoi olimpiade şi alte concursuri atât naţionale, cât şi internationale, precum Carl Filtsch din Sibiu şi EPTA din Croaţia. Din clasa a VIII-a însă, m-am axat pe concerte, astfel încât în fiecare an am avut minimum un concert la Sala Thalia şi mai multe recitaluri în ţară, dar şi în străinătate.” Tudor nu a fost singur în ascensiunea sa. ªi-a început studiile pianistice alături de prof. Ileana Constantiniu. Domnia sa i-a îndrumat primii paşi, apoi prof. Enikö Orth l-a ajutat să-şi dezvolte tehnica pianistică şi să înţeleagă muzica. „Mi-a dat încredere în potenţialul meu”. Din punctul de vedere al moralului a avut aproape alte două femei importante. „Atât diriginta mea, Emese Kalman, cât şi mama mea mi-au fost alături tot timpul, m-au încurajat şi m-au ajutat.” DA muzicii, NU politicii Pentru Tudor a fi un artist desăvârşit înseamnă pasiune, dăruire şi implicare 101% în ceea ce face. Iar pentru reţeta completă trebuie adăugată perseverenţa, capitol la care el, ca artist, trebuie să mai lucreze, pentru că uneori îi lipseşte. Îi place mult să interpreteze Franz Liszt „… deoarece îl simt cel mai apropiat dintre toţi compozitorii studiaţi şi îl înţeleg foarte bine.” Atunci când pianul „glăsuieşte” sub degetele lui îşi doreşte ca publicul să-i simtă emoţia: „Este o trăire unică, trăire ce nu poate fi exprimată în cuvinte, trebuie doar să o simţi. Eu, cu fiecare piesă pe care o fac, încerc să mă apropii cât mai mult de ceea ce compozitorul a vrut să transmită, dar pun de fiecare dată şi o picătură din mine.” După absolvirea Liceului de Artă, Tudor ar vrea să-şi continue studiile pe aceeaşi ramură artistică la o academie de muzică. De timp liber sau alte pasiuni Tudor nu prea ştie ce să spună, pentru că în mare parte lipsesc. Întreaga lui săptămână este bine organizată, dar recunoaşte că de sfârşiturile de săptămână profită din plin. „Dimineaţa am şcoală, după amiază, studiu sau învăţat şi seara, din nou, studiu la pian. În weekend, apuc să ies seara în oraş şi atunci profit la maxim!” Ce nu-i place? Politica! BIO: Data naşterii: 18.12.1993 Studii: Cls. I – IV Liceul de Artă Cls. V – VI Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr Cls. VII – XII Liceul de Artă
Actualizat:
Tudor Theodoru, pianistul inspirat de Liszt: Este o trăire unică, trăire ce nu poate fi exprimată în cuvinte, trebuie doar să o simţi.
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO – EXPLOZIE în politică: PSD reclamă meme-urile cu ȘOBOLANI după atacul dur al lui Bolojan
PSD ar fi decis să depună plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și la Parchet, potrivit Realitatea Plus.Decizia...
Articolul precedent




