Ce a mai făcut Primăria din Chirpăr sau ce urmează să se facă? Am intervenit la drumuri în comună, drumuri care erau impracticabile şi la casele oamenilor mai nevoiaşi pentru reparaţii. Am pus piatră când am venit, că erau numai şanţuri. Cel mai mult am muncit la proiecte. Documentaţia a fost făcută, dar proiectele nu sunt încă finanţate, nu s-au finalizat. În proiectul Apă-Canal am primit punctaj maxim, am avut vizita în teren, în februarie urmează sesiunea. Gaz avem în toate satele. S-a început şi asfaltarea drumului Cârţa-Agnita, în prima fază se face Cârţa-Săsăuş. Drumurile de hotar din Chirpăr au nevoie de reabilitări serioase. Iar sătenii au acuzat mereu probleme grave în administrarea terenurilor. ªi mă refer aici la delimitarea spaţiilor intercalate între proprietăţile localnicilor. În ceea ce priveşte drumurile de hotar, avem de realizat o distanţă de 5 kilometri, acum lucrăm la ele. Toate capetele de sat unde este ieşire spre hotar le fac de 500, câte 300 de metri în funcţie de sate. Pe mediu am predat un proiect pentru spaţiile verzi. Despre problema graniţelor ce să zic, rămâne problema lor, nu a Primăriei. Sunt foarte mulţi plecaţi, nu lucrează pământul, care au probleme cu graniţele dintre proprietăţile lor. Nu mai ştiu de unde până unde au teren. Oamenii în general nu mai lucrează pământul. Un petec de pământ lângă cimitir e tot pământul lucrat. Nu mai rentează. Foarte mulţi sunt, după cum spuneam plecaţi. De altfel, foarte mulţi au primit pământ ca moştenire. Am organizat şi o „Nuntă de aur” pentru persoanele care au peste 50 de ani de căsătorie. Aceştia au primit o diplomă de onoare şi pentru ei s-a organizat o sărbătoare cu copiii de la şcoală cu cântece, dansuri populare, poezii şi o lansare de carte. De Ziua Pensionarilor am oferit o excursie cu 4 autobuze pentru vârstnici pe Valea Oltului. Vă doreaţi amenajarea de spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii. Ce înseamnă acestea concret? Dar cu punerea la punct a rigolelor şi a trotuarelor din Vărd şi Veseud ce s-a mai făcut? Concret este vorba de parcuri, iluminat, spaţii de joacă pentru copii, plantarea de pomi. Proiectul este prin Hotărâre de Guvern pe Mediu. Dosarul este în lucru, predat şi cred că am şanse la el. Mai mulţi bani am băgat în proiecte şi toate sunt în curs. Din trei proiecte am ales Vărd şi Veseud. Sunt nişte sate mai aşezate şi oamenii au început să-şi facă băi. Aici e o problemă mare cu canalul. Îmi doresc ca atunci când e gata să fie ca la oraş. Două proiecte sunt prioritare: modernizarea drumurilor şi amenajarea de spaţii verzi. Cum vă privesc localnicii comunei? Aţi cştigat alegerile cu o majoritate de 54, 76%. Cu ce plângeri vin la dumneavoastră la Primărie? Localnicii mă privesc bine. Procentul se menţine. În general sătenii vin cu nimicuri la Primărie. În ultima perioadă nu prea mai vin. Au probleme cu animalele, nu le vin acasă, sau când au câte o pagubă. Animalele le intră pe teritoriul celorlalţi şi le distrug culturile. Oamenii din Chirpăr sunt foarte muncitori. Sunt care muncesc şi la 70 de ani. Ce le recomandaţi turiştilor care vin la Chirpăr? Pe Valea Hârtibaciului sunt cele mai multe monumente istorice după Moldova. Biserica de la Săsăuş, pictată de fraţii Grecu e una dintre ele, deşi necesită reparaţii la turnul care este înclinat şi trebuie să-l consolidăm. 10.000 de euro costă doar expertiza tehnică. Turistul care vine în Chirpăr e impresionat de zonă, de peisaj. Nu avem nicio pensiune, dar turiştii pot vedea peisajul, ciurda satului, vizite pe la stânele oierilor sau de aici se pot îndrepta spre Transfăgăraşan, spre Bâlea. Drumul spre Bâlea e foarte tranzitat. Turiştii pot alege o scurtătură spre Bâlea de aici din apropiere. Oamenii din Chirpăr sunt oameni liniştiţi. Un singur poliţist asigură liniştea în comună. De când am venit în Primărie mi-am dorit să aşez un pic lucrurile, să liniştesc apele în Chirpăr. Georgeta Mândrean
Actualizat:
„Turistul care vine în Chirpăr e impresionat de peisaj şi de zonă”
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Nu s-a făcut dreptate nici după 10 ani: 65 de suflete au pierit în incendiul de la Colectiv. „Nu știm nici acum câți ar...
La 10 ani de la tragedia din clubul Colectiv, mai multe organizații civice îi cheamă pe oameni la un...




