-4.8 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 14, 2026

Ultimul drum costă 1.000 de euro

Cele mai citite

Cât ne costă o înmormântare? Horia Orlandea Lacrimi, suspine, durere, regret şi alte sentimente apăsătoare descriu un eveniment nefericit pe care nimeni nu şi-l doreşte şi anume, moartea unui apropiat. Un deces reuneşte familia, neamurile şi toţi apropiaţii defunctului, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a părăsit acest pământ. Cu toate că este greu să te obişnuieşti cu moartea cuiva, familiile îndurerate trebuie să se mobilizeze pentru a pregăti toate demersurile necesare înmormântării. Însoţirea pe ultimul drum presupune organizarea unei ceremonii solicitante, dar mai ales costisitoare. Pentru ca mortul să treacă pe lumea cealaltă „ca la carte”, familia îndoliată trebuie să scoată din buzunare cel puţin 4.000 – 5.000 de lei, pentru a organiza o înmormântare decentă. La acestea se adaugă şi costurile pentru un loc de veci, în cazul în care nu este deja pregătit, un monument funerar, slujba religioasă şi alte taxe aferente întreţinerii locului. „Nu am bani nici să mor” este o vorbă foarte des întâlnită la români, iar pentru mulţi este purul adevăr. Înmormântarea unui creştin-ortodox este foarte costisitoare, mai ales atunci când sunt respectate toate obiceiurile. Majoritatea îşi amenajează un loc de veci din timp şi plătesc anual o taxă de întreţinere a mormântului, pentru ca familia şi cei lăsaţi în urmă să poată să se descurce mai uşor. Demersurile pe care trebuie să le facă cei care se ocupă de o înmormântare încep de la obţinerea actelor medicale şi a certificatului de înhumare, spălarea şi îmbrăcarea decedatului, transportul la capelă, amenajarea mormântului, până la slujba religioasă şi pomana oferită apropiaţiilor la un restaurant. Vă prezentăm un reportaj despre toate aceste demersuri, alături de costurile necesare evenimentului funerar. O gamă variată de servicii, după buzunar Primele demersuri sunt asigurate de firma de pompe funebre contactată. Există multe astfel de firme în Sibiu şi majoritatea oferă o gamă variată de servicii necesare ceremonialului funerar, scăpând astfel familia mortului de o parte din griji, dar şi de o sumă considerabilă de bani. Serviciile funerare asigură, printre altele, un medic pentru îmbălsămarea mortului şi pentru eliberarea certificatului constatator al decesului. Tot ei se ocupă de toaletarea mortului, de transportul funerar până la locul de veci, asigură personal pentru manevrarea sicriului şi oferă, la diverse preţuri, sicrie, cruci, colaci, colivă, prosoape, lumânări şi pahare. O sumă minimă pentru toate acestea este de aproximativ 2.000 de lei, însă preţurile variază în funcţie de firma la care se apelează şi de serviciile cerute. Numai un sicriu porneşte de la 500 de lei, iar preţurile urcă pentru unul de lux din lemn de stejar sau tei. „Avem sicrie la diferite preţuri. Avem la 500 de lei, la 600, la 800 şi mai scumpe. Deci preţurile diferă în funcţie de preferinţele clientului”, ne prezintă o mică parte din ofertă un reprezentant al unei firme de servicii funerare. „Noi lucrăm cam ca orice altă firmă, însă noi pentru pachetele minime oferim servicii cu până la 20% mai ieftine decât orice altă firmă din oraş”, se laudă administratorul unei alte firme de pompe funebre din Sibiu. Pregătirea locului de veci şi comisionul groparilor Pentru cei care nu şi-au cumpărat din timp un loc de veci, lucrurile se complică şi mai mult. Concesionarea pe 7 ani a unui loc in Cimitirul Municipal din Sibiu costă 170 de lei. Apoi intervine munca groparilor, care nu este nici ea scutită de taxe. Săpatul gropii costă 93 de lei, manipularea decedatului şi coborârea lui în groapă face 13 lei. Accesul pe poarta cimitirului a autovehiculului funerar costă 53 de lei, iar pentru închirierea pe o zi a unei capele fără instalaţie de frig, mai trebuie scoşi din buzunare încă 26 de lei. Până şi un singur tras de clopot la sosirea cortegiului funerar costă 1,80 lei. Dacă tragem linie şi calculăm, ne este clar că pregătirea unui loc de veci depăşeşte 400 de lei. Lucrurile se mai schimbă, iar tarifele se înmulţesc atunci când aceste demersuri sunt puse în practică. Lui Ion B. i-a murit recent mama şi a trebuit să se ocupe de înmormântare şi să plătească toate taxele. După ce s-a prezentat cu certificatul de deces şi a înmânat suma cerută la cimitir, „şeful groparilor” l-a însoţit să îi arate locul unde va fi îngropată mama sa. Deşi a achitat totul, groparul nu s-a abţinut să ceară şi el un „comision”. „Mi s-a spus la casierie că vine şeful groparilor să îmi arate locul. Ajunşi acolo, groparul s-a tot învârtit, la care imi zice: «Vă costă 150 de lei». Mi s-a părut mult şi am încercat să cad la o înţelegere. I-am zis că îi dau nişte vin şi 50 de lei, dar nu a vrut sa audă. M-am întors la birou şi am întrebat dacă am plătit tot ce trebuia, din moment ce mi se cer bani în plus. Casieriţa l-a sunat atunci pe gropar şi l-a pus să dea o declaraţie, eu nu am vrut să îi fac probleme, aşa că nu am dat nicio declaraţie. În ziua înmormântării au venit alţi trei gropari pe care i-am servit cu suc, vin si 50 de lei, pentru că am dorit eu”, se confesează bărbatul îndoliat. Slujba religioasă, cu taxă „cât te lasă sufletul” După ce locul mormântului este pregătit, trebuie să vă mai scuturaţi de nişte bani, pentru slujba religioasă. Deşi nu este obligatorie plata unei taxe, toată lumea ştie că trebuie să dea „cât te lasă sufletul”, iar asta înseamnă, de obicei cam 200 de lei pentru preot, tot cam atât pentru cantor şi o mică atenţie pentru clopotar. După terminarea slujbei, de obicei, se pregăteşte pomana la un restaurant. ªi aici tarifele diferă în funcţie de restaurant şi de numărul de persoane chemate. Un meniu cu două feluri de mâncare, pentru 80-100 de persoane, la un local fără pretenţii prea mari costă aproximativ 2.000 de lei. Cheltuielile post-înmormântare te duc până la cer Chiar şi după înmormântare cheltuielile continuă. La locul de veci trebuie amenajată o criptă sau un cavou. Aici se percep câteva taxe din partea cimitirului, însă marea cheltuială o faceţi la firma care realizează monumente funerare. „Preţurile variază. Avem lucrări de un loc, duble, complete, simple, cu borduri sau fără, cu trotuare. O lucrare de un loc, simplă, costă între 2.000 şi 3.000 de lei. Pentru lucrările duble preţurile variază între 2.500 şi 8.000 de lei. Cavourile realizate din granit sunt mai scumpă dar arată altfel faţă de cele normale”, ne arată Dumitru Drăgoiu, reprezentant al unei astfel de firme din Sibiu. Până aici totul pare pregătit ca la carte, dar taxe sunt tot timpul de plătit. Pentru întreţinerea locului se percepe o taxă anuală de 10 lei. Reconcesionarea locului pe 25 de ani costă 1.000 de lei, iar taxa de exhumare a cadavrului după 7 ani este de 200 de lei.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Atenție, studenți! Ilie Bolojan va fi ministru interimar al Educației. Ce tăieri se pregătesc

Ilie Bolojan a transmis preşedintelui Nicuşor Dan propunerea de a prelua interimar şi funcţia de ministru al Educaţiei."Premierul Ilie...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect