Viaţă de taximetrist

Se spune că meseria e brăţară de aur, iar oamenii care muncesc au parte de lucruri bune. În România, lucrul acesta nu este întotdeauna valabil. Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române, „ceea ce diferenţiază dramatic România de toate celelalte ţări este riscul de sărăcie a persoanelor care muncesc, rezultat al politicii salariale”. Adică munca nu garantează un standard decent de viaţă. Cu toate acestea, unii se încăpăţânează să muncească, să nu fure şi să spere că într-o zi o să trăiască mai bine. Sibiu 100% vrea să vă arate condiţiile de muncă ale salariaţilor sibieni, de la ospătari la filozofi, de la taximetrişti la corporatişti, încercând să trăiască în pielea lor pentru o zi. Majoritatea autorizaţiilor de transport în regim de taxi au fost eliberate de Primăria Sibiu în 2004-2005: 700 de licenţe către operatorii de taximetrie şi 300 către taximetriştii independenţi. În prezent sunt 998 de licenţe, iar numărul lor trebuie să scadă la 680 conform Legii nr. 38/2003, care prevede ca numărul de autorizaţii să fie proporţional cu numărul de locuitori ai oraşului. Primăria Sibiu nu va mai elibera licenţe până când nu se va ajunge la numărul prevăzut de lege. Ziua de muncă a unui taximetrist, în tura de zi, începe de obicei la ora 7, când şi clienţii încep să roiască: unii merg spre serviciu, alţii, spre şcoală. Unii trântesc uşa, alţii nu ştiu să o închidă. Unii zic „Bună ziua”, alţii îţi spun să nu porneşti aparatul. ªi toţi se grăbesc. Nicolae este angajat la una dintre cele 10 companii de taxi din Sibiu şi spune că la început cel mai greu a fost să înveţe străzile. Domnul Nicolae spune că a ales taximetria pentru că după 50 de ani nicio firmă nu te mai angajează. Lucrează în ture de 18 ore, dar pe cartea de muncă are trecute 4. Mai are puţin până la pensie şi încearcă să facă faţă oboselii, stresului din trafic şi apoi clienţilor. „Cele mai multe probleme le-am avut cu fetele. Într-o seară am luat un cuplu dintr-un club, iar pe drum m-am trezit că domnişoara îşi schimba tamponul pe bancheta din spate, iar prietenul ei râdea. M-am blocat. Nu ştiam ce să mai zic. Dar clienţii sunt clienţi, iar dacă nu-i respecţi, nu mai intră a doua oară în taxi”, spune Nicolae, care cştigă 980 de lei pe lună. La sfârşitul zilei de muncă, taximetriştii le plătesc operatorilor de transport la care sunt angajaţi, în funcţie de contractul încheiat, o taxă, în medie de 80 de lei pe zi sau 20% din profitul pe ziua respectivă. Taxa se poate modifica şi în funcţie de tipul de combustibil cu care merge maşina. Un taxi călătoreşte, în medie, 200 de km pe zi, iar asta înseamnă că o maşină consumă zilnic 20 de litri de benzină (1 litru de benzină costă 5,50 lei) sau 24 de litri de GPL (1 litru de gaz lichefiat costă 2,90 lei). Un taximetrist economiseşte peste 35% dacă are o maşină pe GPL, însă operatorul îi cere o taxă mai mare. La angajare, şoferul de taxi plăteşte operatorului şi garanţia de 200 de lei pentru combustibil. În medie, un taximetrist începător cştigă 1.200 sau 1.300 de lei pe lună, iar cei mai experimentaţi ajung la 1.500-2.000 de lei. Indiferent dacă e iarnă şi autorităţile anunţă cod galben, cu temperaturi care scad la -25 de grade, iar drumul e îngheţat şi cauciucurile alunecă sau dacă e vară şi autorităţile anunţă alt cod galben, iar asfaltul e mai încins decât o tigaie şi maşina se transformă într-o saună, taximetristul trebuie să stea la lucru dacă vrea să cştige bani. „Dacă mergi la cafele sau la jocuri, normal că nu faci bani. Vii de dimineaţă, între 7 şi 9, şi apoi, încet-încet, faci banii în ziua aceea. Cel mai bine merge joi, vineri şi sâmbătă, când iese lumea în oraş”, spune Octavian, care de 3 ani este taximetrist independent. A mai lucrat şi în alte oraşe, dar preferă Sibiul, pentru că oamenii sunt mai aşezaţi şi el se simte în siguranţă. Teama de a fi bătuţi sau omorâţi este o problemă comună tuturor celor care lucrează în domeniul acesta. La începutul lunii februarie, un taximetrist din Câmpulung a fost înjunghiat de 10 ori în ceafă şi în spate, apoi corpul a fost aşezat în portbagaj, iar maşina incendiată. În urma necropsiei, s-a stabilit că victima a ars în proporţie de 90%. Cursele cu cele mai multe riscuri sunt cele în afara oraşului. Unii taximetrişti cer buletinul pasagerilor pentru a se asigura că aceştia plătesc, deşi nu întotdeauna îl şi primesc. Pentru a se proteja, anunţă dispeceratul când fac curse externe. Legea le permite să nu poarte centura de siguranţă, pentru a putea ieşi cât mai repede din maşină în caz de pericol. Deşi nu au voie să deţină arme albe (bâte, cuţite) şi nici spray paralizant, unii preferă să nu lase protecţia lor pe seama norocului. Cei mai mulţi cer ajutorul colegilor prin staţie în cazul în care se ajunge la violenţe. Despre acest soi de camaraderie vorbesc toţi taximetriştii. Dorin, pe care l-am găsit citind o carte în timp ce-şi aştepta următorul client, practică meseria asta de 3 ani: „Există un fel de cod de onoare şi bun-simţ între taximetrişti, pentru că toţi se cunosc între ei. Chiar dacă sunt doar 6 locuri de parcare în staţie, ne facem loc să stăm şi 10 maşini. Concurenţa nu există, pentru că, până la urmă, clientul alege ce taxiu vrea.” Deşi a văzut la început taximetria ca un job temporar, acum spune că nu ar renunţa. Are un copil mic, lucrează de la 6 dimineaţa la 8 seara şi cştigă în medie 2.000 de lei pe lună. L-am întrebat dacă a făcut vreodată comisioane cu etnobotanice. Mi-a răspuns că refuză genul acesta de curse. Nu-i plac nici cursele unde taximetristul trebuie să dea bani din buzunar pentru plata produselor, precum mâncare, ţigări sau băutură. „Dacă vrea să bea şi să fumeze, poate să meargă singur până la magazin. Sau dacă mă duc la McDonald’s să iau mâncare de 100 de lei şi clientul spune că nu mai vrea, se duce cştigul meu pe ziua aceea. În plus, rămân şi cu 6 meniuri când eu nu mănânc porcăriile ălea”, spune Dorin. Cu toate acestea, nu întotdeauna reuşeşte să refuze genul ăsta de comandă. Ioana Mălău