„A venit la mine din senin și mi-a spus: Vă iubesc! L-am întrebat: de ce? Și el mi-a răspuns: Pentru că m-ați învățat să adun”. „Îi iubim, altfel nu am face ceea ce facem aici. Îi mai și cert, dar mereu le spun: Să nu credeți că nu vă iubesc, dacă vă cert”. „Este o datorie de suflet pentru biserică și pentru acești copii”. „Simt că am făcut ceva. Că pot din puținul meu să ajut pe altul. Simt o bucurie în suflet pentru ceea ce fac”. „Copiii sunt minunați. Sunt încântată de ceea ce fac aici. Simți că faci ceva și pentru alții, nu doar pentru tine”. ”Este și cerința lui Dumnezeu de a face bine celor din jur, cu atât mai mult, când aceștia sunt copii necăjiți”. „Când ajungi în mijlocul lor și te cuprind toți în brațe, ce bucurie mai mare ca aceasta poate fi?” Sunt gânduri ale unor persoane diferite, culese în momente diferite, însă toate au acceași esență: nu poți lăsa urme pe nisit dacă stai jos.
Sunt 30 de oameni care au decis să acorde o parte din timpul lor, în mod voluntar, unor copii a căror condiție este una specială și care, preț de câteva ore pe zi au nevoie de sprijinul, îndrumarea și atenția unui adult. Unul dintre ei, prof. Elena Moncea, ne-a scris la redacție și ne-a invitat să-i cunoaștem pe acești copii și pe cei care le sunt alături. Totul se întâmplă la Centrul de Zi din curtea Bisericii de pe strada Ștean cel Mare, administrat de asociația „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”. Părintele Gheorghe Șebu este cel care și-a dorit foarte mult și a reușit să poată face ceva pentru acești copii. „Am îndrăgit și îndrăgesc copiii. Simt o bucurie nespusă, pentru că reușesc să-i ajut. Socotesc că cea mai bună investiție pentru că ei sunt viitorul. Luptăm să-i facem buni creștini și buni români.” Construcția centrului a început în anul 2006, iar din 2010 este funcționabil. Centrul își propune să adăpostească zilnic, între orele 12:00 și 17:00 copii între 7 și 14 ani, proveniți din familii fără prea mari posibilități financare sau copii cu situații speciale. Acestor copii li se oferă o masă caldă pe zi, sunt ajutați să-și facă temele și sunt educați. Sunt primiți și îndrumați cu dragoste de oameni care iubesc oamenii și oferă, fără să ceară. Elena Bucuță este profesor de biologie, iar la centru vine de anul trecut. „Este un curaj să-ți asumi așa ceva. Nu este ușor ceea ce facem aici. Sunt copii de clasa a VI-a, care nu știu să citească și trebuie luați de la început. Însă îmi place să-i ajut. Îmi amintesc că, după ce am lucrat cu unul dintre copii, a venit la mine din senin și mi-a spus: Vă iubesc! L-am întrebat: de ce? Și el mi-a răspuns: Pentru că m-ați învățat să adun”, spune profesoara. Maria Șebu, soția preotului robotește în fiecare zi pentru acești copii. Este prezentă în bucătărie, în fiecare dimineață de la 7 jumătate și se apucă de curățat legumele necesare pentru masa de prânz. Atunci când vine bucătarul, voluntar și el, totul este pregătit. Afecțiunea ei pentru copii se vede fără prea mari eforturi. Indiferent cât este de obosită, de împovărată sau de nemâncată, recunoaște că toate pălesc atunci când copiii ajung la centru. „Îi iubim, altfel nu am face ceea ce facem aici. Îi mai și cert, dar mereu le spun: Să nu credeți că nu vă iubesc, dacă vă cert. Cel mai drag mi-e de ei atunci când îi văd că mănâncă. Și ceea ce mă bucură cel mai mult este că avem oameni care ne ajută și ne susțin. Profesorii, voluntarii, oamenii din parohie și chiar oameni din alte parohii”, spune preoteasa cu zâmbet cald.
Voluntar la 80 de ani
Ștefana Dușleag și soțul ei Ioan sunt voluntari de 3 ani la centru. Ea este profesoară de psihologie, el de fizică. „Bunica mea a fost o persoană care s-a implicat enorm în construirea vechii biserici. Tata îmi povestea mult de ea și mi se părea atât de frumos. Mi-am dorit să fiu ca ea. Ocazia s-a ivit. O consider ca pe o datorie de suflet atât pentru biserică, cât și pentru acești copii”. Ioan Tiberius Tatu, are 36 de ani și lucrează la CFR Marfă. A ajuns aici acum 4 ani, din „…nevoia de a ajuta. Am și eu copii și toți merită să fie fericiți”. Vine după cum îi permite serviciul și face de toate, inclusiv lecții cu cei mici. „Înseamnă foarte mult. Simt că am făcut ceva. Că pot din puținul meu să ajut pe altul. Simt o bucurie în suflet pentru ceea ce fac”, spune el. Ioana Bodescu are 21 de ani, și este studentă la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu, secția română-engleză. „O să fiu profesoară, așa că am venit aici să exersez. Copiii sunt minunați. Sunt încântată de ceea ce fac aici. Simți că faci ceva și pentru alții, nu doar pentru tine.” O adevărată lecție pentru noi este Maria Ursache, care la cei 80 de ani ai săi este voluntar, alături de ceilalți. Este profesoară de franceză, dar face față și matematicii elemetare și limbii române, după cum spune chiar ea. „Sunt omul care își iubește aproapele și mai ales copiii. Dincolo de faptul că zeci de ani am avut de-a face cu cei mici este și cerința lui Dumnezeu de a face bine celor din jur, cu atât mai mult, când aceștia sunt copii necăjiți”.
Și copiii sunt la fel de fericiți că-i au în preajmă. „Toți cei de aici au suflet bun și nu sunt răi. Învăț multe lucruri noi de la ei”, și cu un zâmbet ștrengăresc… recunoaște: „totuși partea mea preferată este pauza”, spune Bogdan Petru, un băiat de 12 ani. Andreea Georgiana are 13 ani și vine aici de 3 ani. „Ne explică mai amănunțit. Dacă nu înțelegi, îți explică de mai multe ori, nu ca la școală. Partea mea preferată este aceea când mergem sus, într-o altă sală și ne facem temele. Este liniște și ne putem concentra. Pe toți cei de aici îi simt ca fiind prietenii mei. Sunt buni la suflet și le pasă de noi”, spune fetița, care este o iubitoare a disciplinei.
41 de copii vin zilnic la centru, dar părintele Gheorghe Șebu își dorește să-l mărească și să poată ajuta cât mai mulți copii. „Când ajungi în mijlocul lor și te cuprind toți în brațe, ce bucurie mai mare ca aceasta poate fi? Căutăm să-i educăm și pe ei și pe părinții lor. Să le arătăm mereu ce e bine și ce e rău, iar munca noastră să nu fie zadarnică”, spune părintele. Capacitatea centrului, în momentul de față este, de până la 100 de copii. Profesorii vin o zi de săptămână, prin rotație, iar zilnic sunt 6, 7 profesori care văd de copii. Situația micuților care vin la centru este monitorizată permanent de asistentul social Liliana Pop.
