12.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Guvernul va aproba proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public

Cele mai citite

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii în sensul acordării posibilităţii reîncadrării acestora până la vârsta de 70 de ani în instituţii publice, dar cu condiţia suspendării plăţii pensiei pe această perioadă.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari ai sistemului pensiilor militare de stat să poată exercita opţiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiţia suspendării plăţii pensiei.

Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

Ilie Bolojan, cel mai apreciat politician din România. Pe ce loc se află Călin Georgescu

Călin Georgescu cade în topul încrederii, în timp ce un alt candidat la alegeri urcă puternic nu doar în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect