5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Premierul Ciucă a vorbit, vineri, despre majorarea pensiilor

Cele mai citite

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a afirmat vineri, la Arad, că pensiile ar urma să fie majorate cu 15% sau cu altă cifră care să acopere inflaţia, începând cu anul 2023.

„Domnul preşedinte (Klaus Iohannis – n.r.) a legat acest procent de inflaţie şi afirm că este nevoie ca în continuare să ţinem cont de rata de inflaţie şi consider că pensionarii nu merită să suporte povara inflaţiei, motiv pentru care procentul poate să fie de 15% sau poate să fie altă cifră. Toate aceste elemente de analiză le vom realiza în coaliţie cu cifrele de buget pe masă.

Avem nevoie de prognoza bugetului pentru anul 2023, trebuie să vedem care este valoarea nominală a PIB-ului în anul viitor şi în felul acesta să putem să ne asigurăm că venim cu decizii care să fie într-adevăr susţinute de buget şi să poată să asigure compensarea creşterii preţurilor la alimente, la bunuri, la servicii”, a declarat Ciucă, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că este nevoie de un set de măsuri atât în ceea ce priveşte pensiile, cât şi salariile.

„Vă asigur că vom lua cât se poate de responsabil toate deciziile în acest sens. Vorbim şi de pensii şi de salariu, este clar că toată această situaţie deosebit de dificilă economic ne afectează pe toţi şi este nevoie să avem un set de măsuri şi decizii guvernamentale care să poată să menţină echilibru atât în viaţa socială, cât şi în cea economică”, a mai spus premierul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect