Acum citesti:
Gaz Metan s-a despărțit de portarul Alexandru Greab
Intreg articolul 2 minute de lectura

Gaz Metan s-a despărțit de portarul Alexandru Greab

Portarul Alexandru Greab s-a transferat la Concordia Chiajna. Jucătorul în vârstă de 26 ani a semnat joi după-amiază acordul de transfer.

„Pe această cale îi mulțumim lui Alexandru Greab pentru evoluțiile avute în tricoul Gazului Metan. Totodată, îi urăm succes pe mai departe în cariera sa”, au precizat reprezentanții clubului medieșean.

Fostul portarul al Gazului Metan a transmis prin intermediul contului său de Facebook un mesaj pentru suporterii formației medieșene.

„După 6 ani în care am fost trup și suflet alături de Gaz Metan Mediaș a venit momentul de a îmi lua rămas bun de la această echipă. Vreau să le mulțumesc tuturor, de la colegii de echipă, conducere și până la femeile de serviciu ale clubului Gaz Metan pentru că m-au ajutat să cresc și să mă dezvolt. Mediașul va avea mereu un loc special în inima mea, a fost rampa mea de lansare, locul unde mi-am cunoscut soția, orașul unde am legat niște prietenii pe viață. Și nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc suporterilor care m-am susținut atâta timp și sa îmi cer scuze pentru momentele în care i-am dezamăgit. Rămas bun, Gaz Metan Mediaș”, a scris Greab.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.