Gaz Metan Mediaş a pierdut într-o singură zi nu mai puţin de 8 titulari. Aceştia au ajuns la un acord cu conducerea clubului medieşean şi şi-au reziliat contractele.
8 jucători și-au reziliat contractele cu formația Gaz Metan Mediaş, sub condiția ca în termen de 5 zile să facă dovada că au semnat o altă echipă. În cazul în care nu își găsesc echipă, au posibilitatea să revină la Mediaș. Cei 8 jucători sunt Vlad Morar, Răzvan Horj, Răzvan Trif, Răzvan Grădinaru, Gabriel de Moura, Octavian Vâlceanu, Mihai Lixandru și Ioan Filip.
Aceștia au renunțat la toate drepturile financiare pe care le mai aveau de primit din partea clubului la data de 14 februarie. Potrivit unor surse, pe picior de plecare este şi antrenorul principal Ilie Poenaru alături de staff-ul său.