Echipele sibiene U14 de baschet, ACS Alpha Team Sport Sibiu (antrenor Darko PANDUROVIC) şi CSŞ Sibiu (antrenor Călin ANTON) au avut o comportare onorabilă la turneele finale U14, ce au avut loc la Ploieşti şi Alexandria, şi în urma cărora s-au stabilit echipele campioane ale ţării. Aceasta în condiţiile în care cele două echipe se află printre cele mai bune 8 team-uri din ţară, deoarece la turneele finale au participat primele 8 echipe din ţară pe fiecare categorie.
O evoluţie meritorie a avut echipa ACS Alpha Team Sport Sibiu (antrenor Darko PANDUROVIC), care s-a clasat, în final pe locul 6. Performanţa de la Ploieşti vine să confirme faptul că aici se lucrează profesionist, iar în anii care vin există speranţe ca tinerii baschetbalişti sibieni să ajungă la echipe de top din ţară, între care sperăm şi CSU Sibiu. De 3 ani, echipa sibiană se menţine în topul baschetului juvenil românesc la categoria U14. Echipa sibiană se află la a treia calificare consecutivă în turneele finale din Campionatul Naţional de baschet juniori ( 2021- locul 4 ; 2022 – locul 7 ; 2023 – locul 6 ).
Lotul sibienilor a fost format din Luca Radu, Luca Dogaru, Kovacs David, Morhan David, Raul Dicoiu, Sebastian Oltean, Marcus Nițoi, Alex Ghișe, Andrei Prihor, Ianis Vișa, Călin Vîrcolacu, Teodor Hășmășan şi Constantin Pria.
„În actualul sezon competițional 2022/23, clubul de baschet Alpha Sibiu participă la campionatul național al României la categoriile U13, U14, U16, U17, ceea ce reprezintă un record absolut al clubului. În club, există și categorii mai tinere, cu care antrenorii lucrează la pregătirea de bază a copiilor, precum și jocuri de socializare pentru a-i face să se îndrăgostească de acest sport. Fiind un club foarte tânăr, Alpha a obținut deja rezultate notabile la nivel național. Generația din 2007 a câștigat campionatul național al României pentru vârstele U13 și U14, în timp ce, în acest an, este așteptată să se califice la turneul final și să lupte pentru poziţiile fruntaşe. Aceeași generație a început campionatul în paralel cu generația mai în vârstă, U17, ceea ce le va permite să câștige o experiență de neprețuit și o afirmare ulterioară. În această generație sunt și 7 băieți născuți în 2008”, spune Darko Pandurovic, antrenor al clubului Alpha Sibiu.
Baschetbalişti de naţională
Acesta este încrezător în viitorul baschetbaliştilor sibieni. „Totodată, generația 2009, sezonul trecut a ocupat locul 7 la turneul final, într-o competiție foarte puternică, în timp ce anul acesta am făcut un mic pas înainte ocupând locul 6. Este un succes notabil pentru club. Dar, cea mai mare performanţă este că băieții la această vârstă evoluează din punct de vedere tehnic și își dezvoltă spiritul de echipă. Sibiul nu este un oraș în care se nasc copii cu talie foarte înaltă, iar acest lucru este un factor foarte important pentru acest joc.
Toate acestea nu ar fi posibile, dacă nu am avea un staff de antrenori bun și profesionist care să lucreze foarte sârguincios, metodic și treptat cu copiii. Pe lângă tot ce s-a menționat, trebuie să subliniem că suntem mândri, ca organizaţie sportivă, că am pus la dispoziție trei jucători pentru naționala României U16, care anul acesta, la Pitești, joacă partidele de calificare la Campionatul European. Jucătorii care apără culorile echipei naționale de doi ani sunt Paul l, Gabriel R şi Raul H.
Nu lipsesc talentul și entuziasmul pentru muncă, așa că sperăm că vom crește de la an la an, atât organizațional, cât și în plan personal. De asemenea, doresc să mulțumeasc tuturor oamenilor de bunăvoință, precum și sponsorilor care au ajutat activitatea clubului în perioada dificilă de după pandemia Covid și au recunoscut munca de calitate cu tinerii”, încheie Darko Pandurovic.
Ploieştiul s-a impus acasă
Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti a fost asaltată de numeroşi fani locali şi nu numai, care s-au bucurat de multe partide interesante şi echilibrate în cadrul Turneului Final al Campionatului National U14, masculin, sezonu 2022-2023, recent încheiat. După o luptă aprigă în faza grupelor, din cele opt echipe aliniate la startul TF CN U14 şi-au continuat cursa spre medalii CSM Petrolul Ploiesti, ACS Dan Dacian Negru Bucureşti, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca şi CSU Ştiinta Bucureşti. În cele din urmă, după semifinale extrem de echilibrate şi atractive, ultimul act al competiţiei a adus faţă în faţă singurele echipe care nu au cunoscut înfrangerea. După o finală viu disputată, CSM Petrolul Ploieşti a înclinat în favoarea sa balanţa victoriei, tinerii baschetbalişti pregăţiţi de antrenorul Ionuţ Ivan reuşind să treacă de rivalii bucureşteni de la ACS Dan Dacian Negru, cu scorul de 73-63, declanşând o adevarată fiesta în arena prahoveană atunci cand au primit medaliile, trofeul şi tricourile de campion. În finala mică, U-BT Cluj-Napoca s-a impus în faţa CSU Ştiinţa Bucureşti, cu scorul de 52-39, şi a intrat în posesia medaliilor de bronz.
Clasamentul Turneului Final al Campionatului National U14, masculin, sezonul 2022-2023:
1. CSM Petrolul Ploieşti (antrenor Ionel IVAN)
2. ACS Dan Dacian Negru Bucuresti (antrenor Dacian DAN)
3. U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (antrenor Drăgan TORBICA)
4. CSU Stiinta Bucuresti (antrenor Cristian GEORGESCU)
5. CSM CSU Oradea (antrenor Tihomir BADNJAR)
6. ACS Alpha Team Sport Sibiu (antrenor Darko PANDUROVIC)
7. ACS Stomart Praxis Iasi (antrenor Ovidiu STOCHICI)
8. ABC Leii Bucuresti (antrenor Bogdan AMARIUCĂI)
Imediat dupa finală, într-o atmosferă de sărbătoare, reprezentanţii FRB. managerul general Cătălin Burlacu, secretarul general adjunct Liviu Puicu şi directorul tehnic Tiberiu Dumitrescu, au oferit la festivitatea de premiere mai multe premii individuale tuturor celor care au performat pe terenul de joc. Astfel, în urma evoluţiilor din cadrul turneului final, au fost acordate următoarele premii speciale:
MVP – Vlad BORCAN (CSM Petrolul Ploieşti)
BEST FIVE – Vlad BORCAN şi David IORDĂCHESCU (ambii de la CSM Petrolul Ploieşti), Horia PĂSAT (ACS Dan Dacian Negru Bucuresti), Darius MIRON (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), Răzvan BUZGUTA (CSM CSU Oradea)
Cosgeter – Mihai POPA (ACS Stomart Praxis Iasi, 109 p)
Cel mai bun pasator – Ciprian Coniac (CSM Petrolul Ploiesti, 19 pase decisive)
Cel mai bun recuperator – Răzvan BUZGUTA (CSM CSU Oradea, 78 recuperari)
Cel mai de perspectiva sportiv – David IORDACHESCU (CSM Petrolul Ploiesti)
ROOKIES Oradea, campioană la feminin
Echipa feminină ACS Rookies Oradea a reuşit să cucerească laurii Campionatelor Naţionale U14, sezonul 2022-2023. Rookies Oradea a trecut în ultimul act al TF CN U14 de rivala CSŞ Alexandria, cu scorul de 88-56. Sala Sporturilor din Alexandria a găzduit întrecerile Turneului Final al Campionatului National U14, feminin, cele mai valoroase opt echipe din sezonul 2022-2023 luptându-se vreme de cinci zile pentru un loc pe podiumul naţional. Susţinute de părinţi, rude, prieteni şi fani veniţi de la sute de kilometri departare pentru a fi alături de favorite, cele opt echipe au trecut prin furcile caudine din faza grupelor, dupa care sâmbâtă şi duminică s-au luptat pentru o poziţie cât mai bună în clasamentul final. Cu un parcurs ireproşabil în cadrul Turneului Final, echipa feminină ACS Rookies Oradea a reuşit să câştige şi ultimul act al competiţiei, tinerele baschetbaliste pregătite de antrenorul Attila Veres impunându-se în faţa rivalei CSS Alexandria cu scorul de 88-56. În urma acestui rezultat, ACS Rookies Oradea a intrat în posesia tricourilor de campion, alături de medalii, diplome şi mult râvnitul trofeu dedicat campioanei naţionale 2022-2023, în vreme ce CSŞ Alexandria a obţinut medaliile de argint. În finala mică, ACS Dan Dacian Bucureşti a trecut de CSM Tg Jiu, cu scorul de 36-28, şi a ocupat treapta a treia a podiumului de premiere.
Clasamentul Turneului Final al Campionatului Naţional U14, feminin, sezonul 2022-2023:
1. ACS Rookies Oradea (antrenor Attila VERES)
2. CSŞ Alexandria (antrenor Mădălin PIPEREA)
3. ACS Dan Dacian Bucuresti (antrenor Cornelia ENESCU)
4. CSM Tg. Jiu (antrenor Laurenţiu RAUT)
5. ACS Smart Basketball Team Cluj-Napoca (antrenor Agnes JAKAB)
6. Olimpia Bucuresti (antrenor Anca SIPOS)
7. ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe (antrenor Szilard GAZDA)
8. CSŞ Sibiu (antrenor Călin ANTON)
La festivitatea de premiere, la care au participat reprezentanţii FRB, preşedintele Carmen Tocală, secretarul general adjunct Svetlana Simion şi antrenorul coordonator Paula Misăilă, dar şi alte personalităţi ale administratiei locale, au fost acordate tradiţionalele premii speciale individuale, dar şi medaliile, diplomele şi trofeele, împreună cu mult râvnitele tricouri de campion.
Astfel, în urma evolutiilor din cadrul turneului final, au fost acordate următoarele premii:
MVP – Ioana Vanesa VELCEA (CSS Alexandria)
BEST FIVE – Maria Patricia CLONDA şi Maira LUNGU (ambele de la ACS Rookies Oradea), Ioana Vanesa VELCEA şi Alexia BABADAC (ambele de la CSŞ Alexandria) şi Iulia Maria RĂDULEA (CSM Tg. Jiu)
Coşgeter – Ioana Vanesa VELCEA (CSS Alexandria, 138 p)
Cea mai bună pasatoare – Ioana Vanesa VELCEA (CSS Alexandria, 27 pase decisive)
Cea mai bună la recuperare – Adriana Maria PAPUC (ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe, 62 recuperări)
Cea mai de perspectivă sportivă – Maria Carmen DAN (ACS Dan Dacian Bucureşti)