Andreea Dragoman a avut o super evoluție la naționale

Cele mai citite

Andreea Dragoman este performera sfârșitului de an în ceea ce privește sportivii din județul Sibiu. Jucătoarea de 19 ani a încheiat competițiile interne pe anul acesta în cel mai bun mod posibil, pe podium. Medieșanca legitimată la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a obținut trei medalii la Campionatul Național de tineret, două dintre ele fiind de aur. Evenimentul s-a ținut la Câmpulung în perioada 11-13 decembrie. Au participat cei mai buni jucători de tenis de masă din țară.
Diaconu și Dragoman au dominat încă o dată naționalele
Primele două medalii au fost de aur pentru Andreea. Ea a fost cea mai bună la dublu alături de partenera sa de aur mondial, Adina Diaconu. Cele două tenismene și-au învins fără drept de apel concurența și au cucerit încă o dată titlul național. Andreea Clapa și Tania Plaian din au ocupat poziția secundă, iar Andreea Hudușan și Mihaela Plaeașu au terminat pe trei. Apoi, la dublu mixt, Dragoman a urcat pe prima treaptă alături de clujeanuș Rareș Sipoș. Cei doi s-au impus în finală în fața Adinei Diaconu și a lui Alexandru Manole.
Set decisiv între cele mai bune tenismene ale României
Ultima probă la care Andreea a luat startul în concurs a fost cea individuală. Medieșanca a jucat foarte bine până în finală, fază unde a întâlnit partenera și cea mai puternică adversară din țară, Adina Diaconu. De data aceasta, slătineanca a triumfat, iar medieșanca a fost a doua. Diaconu s-a impus în set decisiv, 4-3 după un super meci între cele două. Podiumul probei de simplu a fost completat de bistrițencele Andreea Clapa și Tania Plaian.

spot_img
Ultimele știri

Taxele vamale lovesc Shein și Temu: comenzile din România se prăbușesc. Ce valoare trebuie să aibă coșul ca să eviți costurile suplimentare

Comenzile de pe Shein, Temu și Trendyol sunt tot mai puține în România după introducerea noilor taxe aplicate coletelor...

Știri pe același subiect