11.2 C
Sibiu
duminică, mai 19, 2024

Bronz național pentru jucătoarele de la CSȘ Sibiu

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Cea mai bună performanță a echipei antrenate de către Lucian Negru pe plan național a venit în acest sezon, în Sala Transilvania. După ce în anii precedenți, elevele sale au jucat de multe ori la turneul final și au încheiat pe locurile 4-8, de data aceasta ele au reușit să obțină prima lor medalie în Campionatul Național de Baschet Feminin. CSȘ Sibiu a terminat pe locul III după ce a câștigat finala mică împotriva formației LAPI Dej. Bianca Nan și compania au avut de tras pentru medalia de bronz după un meci foarte echilibrat încheiat cu o diferență de trei puncte în favoarea lor, 63-60 (19-18; 13-14; 17-12 și 14-16).
Prima repriză a fost o adevărată bătălie, intrându-se la pauză la egalitate, 32-32. În sfertul III sibiencele au reușit să se desprindă la cinci puncte și a fost suficient, oaspetele reușind să recupereze numai două până la final și CSȘ Sibiu a obținut medalia de bronz în țară. Bianca Nan, Dariana Bichiș, Denisa Bischin, Bianca Stoica, Ariana Kelemen, Denisa Olteanu, Ana Maria Porfire, Yasenya Demirel, Sorana Spînu, Denisa Mandea, Georgiana Apostol, Aneta Manuil, Andra Nicula, Mihaela Nan, Camelia Comșa, Ana Maria Bârză, Nicol Bogdan, Maria Bucșă, Teona Carcadia, Alexia Popa, Alisia Sava și Diana Mateuț sunt baschetbalistele care alcătuiesc lotul echipei CSȘ Sibiu U18.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs sâmbătă seara în România

Un cutremur cu magnitudinea 2,9 s-a produs sâmbătă seara în România, la ora 20:20, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.Seismul...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect