Într-o seară rece, cu luna atârnată ca un bec chior peste acoperișurile Sibiului, am primit vizita celor de la C.F.R. Cluj în cadrul SuperLigii, cu speranța aceea încăpățânată că pe iarba noastră putem mușca din orice adversar. A ieșit, în schimb, o reprezentație de teatru experimental – fără replici din partea gazdelor și cu un singur act – dar decisiv – din partea oaspeților.
Prima repriză a fost o plimbare prin Sub Arini, nu o bătălie pentru rămânerea în primul eșalon fotbalistic al țării. Am alergat mult și am gândit puțin. Mingea s-a plimbat printre jucătorii sibieni ca un porumbel amețit și fără direcție. Pasele au fost cuminți, laterale, fără îndrăzneală – scrisori fără destinatar. Clujenii au stat compacți, cu acea răceală de echipă obișnuită cu presiunea, privind cum ne încurcăm în propriile ezitări. Și au așteptat.
În minutul 53, a venit clipa ce ne-a despărțit de iluzie. Lorenzo Biliboc a primit mingea cu calmul unui chirurg gata de a intra în sala de operație și a trimis-o în plasă cu o precizie de bisturiu. 0–1. Fără preludiu, fără avertisment. Golul a căzut peste stadion ca și cum cerul și-ar fi lepădat dintr-odată un solz de fier. Prăbușirea a tăiat aerul precum un verdict final, urmată de o izbitură surdă, de parcă pământul ar fi închis brusc o carte uriașă. Dar tăcerea ce a urmat nu a fost liniște, ci o respirație ținută sub apă. În tăcerea aceea lungă s-a auzit tot adevărul: suntem deja în liga secundă…
Ce-a urmat apoi? O zvâcnire timidă, o tentativă de revoltă care a semănat mai mult cu o repetiție decât cu o premieră. Hermannstadt a încercat să urce liniile, să aglomereze careul advers, dar totul a fost previzibil, mecanic, lipsit de imaginație. Centrări fără adresă, șuturi anemice, combinații frânte înainte de a prinde contur. Mijlocul terenului a fost o zonă de tranzit, nu de creație. Iar în față, atacanții au părut niște călători rătăciți printr-o gară părăsită.
Trebuie s-o spunem fără ocolișuri: sibienii au fost foarte șterși azi pe Municipal. Nu lipsiți de efort, dar lipsiți de idei. Fără scânteie, fără îndrăzneală, fără acel dram de nebunie care poate deraia chiar și o locomotivă de talia C.F.R.-ului. În timp ce noi căutam soluții în Mersul trenurilor, C.F.R.-ul juca pragmatic, fragmenta ritmul, închidea culuare, știind când să încetinească și când să accelereze ritmul meciului pentru a tăia elanul gazdelor. Clujenii au fost eficienți, iar eficiența, în SuperLigă, e monedă forte.
Apărarea noastră n-a mai greșit decisiv după gol, dar a transmis permanent sentimentul fragilității. Mijlocul – prea moale. Atacul – prea timid. Am avut un stadion care ne-a împins din spate și noi am răspuns cu pași mărunți, ca și cum ne-am fi temut că am putea cumva deranja liniștea serii.
Fluierul final a consfințit o înfrângere „mică” pe tabelă, dar uriașă în implicații. În SuperLigă nu există indulgență pentru echipele care joacă frumos doar în intenție. Iar aceste echipe nu au ce căuta în prima ligă. În minutul 53, azi, s-a înscris un gol. În restul minutelor s-a cântat Glasul roților de tren de pe linia care-o duce pe A.F.C. Hermannstadt către gările Ligii a II-a.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
