Elevii lui Dan Fleșeriu au revenit în fața propriilor suporteri după o pauză de câteva luni cu o victorie. CSU Sibiu a câștigat partida cu Steaua București, scor 84-80. A fost un joc echilibrat, primele trei sferturi fiind mai bune pentru bucureșteni, dar gazdele au avut un final excelent. Meciul nu a fost unul prea bun dpdv calitativ, ambele echipe s-au apărat slab pe durata partidei, iar în atac, deși s-au înscris multe puncte au fost și destule ratări din partea ambelor formații. În jur de 1500 de spectatori au asistat la meci, iar atmosfera a fost splendidă în Sala Transilvania.
La joc a fost prezent și Claudiu Muntean, câștigător al ultimului titlu cu galben-albaștri, iar ”domn profesor” cum este supranumit a fost ovaționat de fanii lui CSU și a dat lovitura de start a disputei. Primul sfert a fost echilibrat, ambele echipe s-au aflat la conducere, însă steliștii au reușit un punct în plus, 22-23. În al doilea ”nivel”, galben-albaștrii au intrat în avantaj și s-au distanțat la 40-32 după o evoluție bună a lui Stewart și Falker, însă oaspeții au reușit șapte puncte consecutive, 40-39 și apoi pe final au reușit să intre la cabine în avantaj, 44-46. Sfertul trei a fost slab pentru ambele ”trupe”, steliștii s-au distanțat, sibienii s-au apropiat imediat, însă roș-albaștri tot au mai pus trei puncte, 59-64. Astfel, totul urma să se decidă în ultimele zece minute. Sfertul 4 a fost dominat în totalitate de CSU, Phillmore și compania zburdând cu ajutorul fanilor care au pus mare presiune pe oaspeți și au revenit, au egalat, au trecut în avantaj și s-au impus la final cu 84-80.